Șoc economic la Beijing. Exporturile Chinei au intrat pe minus, tensiunile cu SUA mușcă din economie

10 Nov. 2025, 10:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2025, 10:04 // Actual //  Ursu Victor

Exporturile Chinei au înregistrat în octombrie o scădere de 1,1%, marcând primul declin din aprilie, când Statele Unite au introdus noi tarife „în cinstea Zilei Eliberării”, în contextul escaladării tensiunilor comerciale dintre cele două țări. Datele publicate de Administrația Vamală chineză arată că, în pofida unui armistițiu temporar între Washington și Beijing, efectele negative asupra comerțului exterior au început să fie vizibile, notează Financial Times.

Până acum, China s-a bazat puternic pe exporturi pentru a compensa scăderea producției interne, afectată de un sector imobiliar în criză de patru ani și de încrederea redusă a consumatorilor. După luni de creștere solidă, inclusiv un salt de 8,3% în septembrie, declinul din octombrie a fost neașteptat. Analiștii chestionați de Reuters anticipau o creștere de 3%.

Exporturile către SUA rămân la un nivel foarte scăzut, în timp ce livrările către UE și Asia de Sud-Est au crescut într-un ritm mult mai lent decât în lunile precedente. Exporturile către UE au avansat cu doar 0,9%, iar cele către Asia de Sud-Est cu 11% — cel mai slab ritm din februarie. Exporturile către SUA au scăzut cu 25% în octombrie.

Situația vine după o perioadă în care exportatorii chinezi și-au accelerat livrările pentru a evita eventuale noi tarife, în special după rundele succesive de taxe impuse în aprilie. Totuși, trendul de compensare prin creșterea exporturilor spre alte regiuni pare să încetinească.

Importurile au crescut cu doar 1% în octombrie, mult sub avansul de 7,4% înregistrat în septembrie și sub estimările analiștilor, care anticipau o creștere de 3,2%.

În ciuda acestor semnale de încetinire, unii economiști rămân optimiști. „Datele comerciale sunt de obicei volatile, însă exporturile au fost cel mai mare surpriză a acestui an, deoarece au rămas foarte ridicate”, a declarat Larry Hu, economist-șef pentru China la Macquarie. „Cred că în următoarele 6–12 luni se vor menține la un nivel în continuare robust”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

25 Dec. 2025, 14:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
25 Dec. 2025, 14:41 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Extinderea rapidă a centralelor din surse regenerabile a determinat autoritățile să intervină asupra cadrului de siguranță din sectorul energetic. Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat o nouă redacție a Normelor de securitate la exploatarea instalațiilor electrice, care înlocuiește documentul din 2019 și îl aliniază la realitățile actuale ale pieței.

Potrivit ANRE, în perioada 2020–2024 au fost puse în funcțiune 1 865 de centrale fotovoltaice și 59 de centrale eoliene, iar anul 2023 a consemnat un vârf, cu 864 de centrale fotovoltaice admise în exploatare. Această evoluție rapidă a impus completarea normelor cu cerințe specifice pentru exploatarea și mentenanța instalațiilor electrice din surse regenerabile.

„Creșterea exponențială a centralelor din surse regenerabile a făcut necesară actualizarea urgentă a Normelor de securitate, pentru a reduce riscurile și a asigura un nivel adecvat de protecție a personalului electrotehnic”, subliniază ANRE.

Noua redacție ajustează valorile nivelurilor de tensiune în conformitate cu standardul european, introduce cerințe clare pentru personalul care pregătește locul de muncă, un formular standard al dispoziției de lucru, precum și reguli detaliate pentru lucrările efectuate de agenți economici contractați și pentru intervențiile realizate în regim de exploatare curentă.

Autoritatea de reglementare precizează că aceste modificări vor contribui la diminuarea riscului de accidente, la creșterea clarității operaționale și la armonizarea cadrului național cu standardele europene de securitate electrică, consolidând totodată cooperarea dintre operatorii de sistem și prestatorii de servicii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII