Soldaţii ruşi morţi în Ucraina: Tineri, săraci şi proveniţi din minorităţi etnice

18 Mai 2022, 07:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Mai 2022, 07:52 // Actual //  bani.md

Numărul soldaţilor ruşi morţi în Ucraina este ţinut secret şi mult redus de Moscova. Dintre miile de soldaţi ruşi ucişi în Ucraina, mulţi sunt foarte tineri, proveniţi din cele mai sărace regiuni ale Federaţiei Ruse şi adesea din minorităţi etnice, afirmă experţi, după cum relatează marţi agenția France-Presse, preluată de Agerpres.

Kremlinul nu a emis niciun comunicat cu privire la acest subiect din 25 martie, la o lună şi o zi de la declanşarea războiului. Circa 1.351 de soldaţi au murit până la acea dată, a admis Kremlinul.

După şapte săptămâni de lupte distrugătoare, Kievul estimează numărul soldaţilor ruşi ucişi la 27.000. O cifră mare, constată numeroşi militari şi analişti occidentali, pentru care evaluările Moscovei sunt mult reduse.

„Rusia a suferit probabil pierderi ce corespund unei treimi din forţa de luptă terestră pe care ea a angajat-o în februarie”, adică 50.000 de soldaţi ruşi răniţi sau ucişi, constata duminică Ministerul Apărării din Marea Britanie.

Cu o rată de trei soldaţi răniţi la unul ucis recunoscută de Moscova la începutul conflictului, am ajunge la 12.500 de soldaţi ruşi morţi în mai puţin de trei luni. Destul de aproape de cei 15.000 de soldaţi sovietici ucişi în decurs de un deceniu de război în Afganistan (1979-1989), război care a provocat o traumă naţională.

Mare parte din soldații ruși a căror moarte a putut fi confirmată aveau între 21 şi 23 de ani

Site-ul rusofon Mediazona susţine că are confirmată exclusiv din surse deschise moartea a 2.099 de soldaţi ruşi în lupte până pe 6 mai. O mare parte dintre cei a căror vârstă era menţionată aveau între 21 şi 23 de ani, iar 74 dintre ei nu aveau nici 20 de ani, precizează Mediazona.

Majoritatea celor ucişi proveneau din sudul Rusiei, în special din Caucazul de Nord, regiune majoritar musulmană, precum şi din Siberia Centrală, potrivit aceleiaşi surse.
Cel mai mare număr de decese (135) a fost confirmat în rândurile soldaţilor din regiunea musulmană Daghestan din Caucazul de Nord, urmaţi de buriaţi (98), minoritate mongolă din Buriatia, o regiune din Siberia.

„Cel mai mare număr de soldaţi şi ofiţeri ai forţelor terestre ruse provin din orăşele şi sate din Rusia. Acest lucru este legat de stratificarea socio-economică şi (…) educativă”, explică Pavel Luzin, comentator al site-ului de informaţii online Riddle Russia.

Pentru că „exigenţele pentru serviciul militar” în aceste forţe ale armatei sunt „relativ mici”, cei mai buni soldaţi şi viitori ofiţeri preferând alte ramure, precum „forţele aeriene şi spaţiale, forţele balistice strategice şi marina”, explică el.

Mass-media locale şi reţelele sociale din Daghestan, regiune printre cele mai sărace din Rusia şi scenă a unei insurecţii islamiste vreme de mai mulţi ani, sunt pline de imagini care arată părinţi îndoliaţi primind condoleanţe din partea unor responsabili.
Kamil Iziiev, şef al districtului Buinaksk din Daghestan, a publicat în luna mai o înregistrare video pe Telegram în care el înmânează compensaţii familiilor a cinci soldaţi ucişi pe front.

De altfel, primul soldat rus a cărui moarte a fost confirmată oficial de Moscova a fost Murmagomed Gadjimagomedov, un tânăr din Daghestan ucis salvându-şi camarazii, potrivit mass-media de stat ruse. El a fost decorat postmortem pe 4 martie de Vladimir Putin, care a lăudat rolul jucat în Ucraina de minorităţile etnice ale Federaţiei Ruse, declarându-se „mândru că face parte din această naţiune, din acest popor puternic şi multinaţional care este Rusia”.

26 Oct. 2026, 11:39
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2026, 11:39 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Asociațiile de economii și împrumut (AEÎ) din Republica Moldova au acumulat credite compromise în valoare de 64,64 milioane de lei, la sfârșitul lunii august 2026, în timp ce valoarea totală a împrumuturilor acordate de aceste instituții depășește 1,4 miliarde de lei. Datele Băncii Naționale a Moldovei, analizate de BANI.MD, arată că peste 147 de milioane de lei sunt încadrate în categorii diferite de risc, iar cea mai mare parte a creditelor din portofoliu nu este garantată.

Potrivit statisticilor BNM, la 31 august 2026, portofoliul total al asociațiilor de economii și împrumut constituia 1,404 miliarde de lei. Din această sumă, 1,256 miliarde de lei reprezentau împrumuturi clasificate drept standard, echivalentul a 89,47% din total.

Restul de 147,85 milioane de lei, sau 10,53% din portofoliu, erau încadrate în categoriile supravegheate, substandard, dubioase și compromise.

Cele mai mari probleme sunt concentrate în categoria împrumuturilor compromise, care însumează 64,64 milioane de lei și reprezintă 4,6% din toate creditele acordate de AEÎ. Pentru aceste împrumuturi, normele de clasificare prevăd constituirea unor provizioane de 100%, ceea ce reflectă nivelul ridicat al riscului de nerecuperare.

Alte 49,03 milioane de lei sunt clasificate drept împrumuturi supravegheate, 20,23 milioane de lei drept substandard, iar 13,95 milioane de lei sunt considerate dubioase.

Un alt aspect evidențiat de datele BNM este ponderea foarte mare a împrumuturilor negarantate. Din totalul de 1,404 miliarde de lei, numai 187,38 milioane de lei figurează drept împrumuturi garantate, în timp ce 1,217 miliarde de lei, echivalentul a 86,66%, sunt negarantate.

Situația este și mai pronunțată în cazul creditelor compromise. Din cele 64,64 milioane de lei încadrate în această categorie, 60,75 milioane de lei sunt negarantate și reprezintă aproape 94% din valoarea totală a împrumuturilor compromise.

Riscurile se reflectă și în provizioanele constituite de instituțiile de creditare. Potrivit datelor BNM, asociațiile de economii și împrumut au constituit provizioane de 98,63 milioane de lei pentru împrumuturi și alte 13,61 milioane de lei pentru dobânzi. Valoarea totală a acestora depășește 112,24 milioane de lei.

Totodată, dobânzile aferente împrumuturilor acordate totalizau 30,68 milioane de lei, dintre care 12,29 milioane de lei erau asociate creditelor compromise. Astfel, aproximativ 40% din valoarea dobânzilor raportate se regăsește în categoria cu cel mai ridicat risc de nerecuperare.