Spînu face dezvăluiri: Compania de traduceri pe care o conduc are rulaje de milioane

06 Apr. 2023, 15:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Apr. 2023, 15:56 // Actual //  bani.md

Într-un interviu pentru Telegram Talks cu Dumitru Ciorici, Secretarul General al Președinției, Andrei Spînu a declarat că afacerea din traduceri pe care o controlează are rulaje de milioane de lei, însă a refuzat să dea o cifră exactă. „Compania se ocupă cu traducerile tehnice”

„Compania noastră este printre 100 de companii din lume. Rulajele depășesc câteva milioane de lei. Am avut o perioadă complicată în pandemie și acum în timpul războiului din Ucraina, însă în vremurile bune am avut creșteri și de 70%”, a punctat Spînu.

Spânu a explicat de ce compania Wupp Ltd are un singur angajat. „Această doar centralizează veniturile din celelalte companii și respectiv nu am nevoie de mai mulți angajați. Este o companie unde ajung încasările, iar o parte din bani sunt destinați pentru cheltuielile curente iar pentru dividende”.

Potrivit declarației de avere Spînu a încasat în anul 2022 dividende în sumă de 119,8 mii de euro și un salariu de 360 de mii de lei din funcția de ministru al Infrastructurii. Spînu declară mai multe terenuri agricole o casă de locuit care valorează 4,2 milioane de lei.

Spînu mai declară patru companii pe care le controlează. Este vorba de Wupp Ltd, OneTwoStart Ltd, S.R.L. NOM ASVELLO și Bloombrain OU

Într-o investigație RISE, se spune că numele lui Spînu este legat de mai multe zone offshore. Direct sau indirect, numele lui este legat de jurisdicții precum Cipru, Hong Kong, Delaware și Belize.

Mai mult, pe când era viceministru al Tineretului și Sportului, Spînu a fost și în incompatibilitate de funcție. S-a întâmplat la intersecția anilor 2015-2016, când, în paralel, a administrat activitatea unei firme din Hong Kong care, în ultimii ani, i-a adus circa 8 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Oct. 2026, 12:09
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
24 Oct. 2026, 12:09 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Filiala din Rusia a gigantului german Metro a transferat un miliard de ruble, echivalentul a aproximativ 12,4 milioane de dolari, către un fond care finanțează achiziția de echipamente militare pentru armata rusă implicată în războiul împotriva Ucrainei. Grupul german Metro AG susține că nu a fost informat și nu a autorizat tranzacția, după ce autoritățile de la Moscova au preluat controlul operațional asupra afacerilor sale din Rusia, relatează Deutsche Welle.

Banii au fost transferați către fondul „Frontul Popular. Totul pentru Victorie!”, o organizație apropiată Kremlinului, care sprijină trupele ruse de pe front. Potrivit reprezentanților fondului, suma va fi utilizată pentru procurarea vehiculelor de teren, sistemelor de comunicații și recunoaștere, echipamentelor de combatere a dronelor și altor mijloace necesare militarilor ruși.

Directorul general al Metro Rusia, Johannes Tholey, a confirmat transferul și a justificat decizia prin necesitatea participării companiei la inițiativele strategice ale statului rus.

„Ca parte a sistemului economic al Rusiei, considerăm importantă participarea la inițiativele strategice ale statului”, a declarat acesta, potrivit publicației ruse Vedomosti.

Reacția conducerii germane a venit imediat. Într-o declarație oferită Deutsche Welle, reprezentanții Metro AG au precizat că transferul banilor nu a fost coordonat cu sediul central și nu a beneficiat de aprobarea companiei-mamă.

„Decizia Metro Rusia de a transfera fonduri organizației ruse «Frontul Popular» nu a fost coordonată cu Metro AG, nu a primit aprobarea și nu a fost autorizată de Metro AG”, a transmis grupul german.

Compania a subliniat că, din 28 septembrie 2026, când autoritățile ruse au instituit administrarea externă temporară, Metro AG a pierdut controlul operațional asupra filialei sale și nu mai poate influența deciziile acesteia.

„Metro AG se distanțează categoric de orice sprijin acordat războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Finanțarea sau susținerea acțiunilor militare contravine atât poziției noastre, cât și principiilor după care ne desfășurăm activitatea”, au declarat reprezentanții companiei germane.

Scandalul intervine la mai puțin de o lună după ce președintele rus Vladimir Putin a semnat, la 28 septembrie, un decret prin care activele Metro din Rusia au fost transferate sub administrarea temporară a companiei „UK Torg Rus”. Societatea fusese înființată cu doar câteva săptămâni înainte și este deținută de Johannes Tholey, același manager care conduce operațiunile Metro pe piața rusă.

Deși proprietatea asupra activelor rămâne formal în mâinile grupului german, controlul efectiv asupra activității comerciale a fost transferat administratorului desemnat în Rusia. La momentul respectiv, Metro AG anunțase că analizează consecințele deciziei autorităților de la Moscova.

Metro activează pe piața rusă de peste două decenii și, potrivit datelor companiei citate de Deutsche Welle, administra 91 de centre comerciale în 51 de regiuni ale Federației Ruse. În exercițiul financiar 2024–2025, afacerile din Rusia au generat venituri de aproximativ 2,6 miliarde de euro și un profit operațional ajustat EBITDA de 135 de milioane de euro.