Spînu: Nu putem vorbi despre o integrare reală în UE dacă nu ne interconectăm prin drumuri, poduri

06 Sept. 2023, 05:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Sept. 2023, 05:43 // Actual //  bani.md

Ministrul Infrastructurii din Republica Moldova, Andrei Spînu, a vorbit la Digi24 despre proiectele de interconectare dintre țara sa și Uniunea Europeană, prin România. Chișinăul primește fonduri pentru proiecte de infrastructură, inclusiv construirea unor noi poduri peste Prut.

„Noi nu vedem un alt viitor al țării noastre în afara Uniunii Europene. Iar interconectarea infrastructurii e probabil cel mai rapid pas prin care putem ajunge de facto să fim interconectați”, a spus Andrei Spînu, într-un interviu pentru Digi24.ro.

El a adăugat că „interconectarea Moldovei cu România este de fapt interconectarea Moldovei cu Uniunea Europeană”.

„Vedem cozile care se creează la graniță, care îngreunează traficul de cetățeni și activitatea economică. Nu putem să vorbim despre o integrare reală în UE dacă nu ne interconectăm prin drumuri, poduri, cale ferată, porturi mai bine amenajate. Asta e soluția”, a continuat ministrul.

El a precizat că guvernele Repulicii Moldova și României trebuie să construiască cât mai multe poduri peste Prut.

„Vorbim de un pod nou la Ungheni, trebuie să modernizăm podul de la Sculeni, podul de la Leușeni, de la Giurgiulești. Asta este obligația noastră morală și geopolitică, să construim aceste interconectări cât mai rapid”, a continuat el.

O altă prioritate este o legătură între cele două țări pe autostradă. Totuși, în Republica Moldova nu există decât proiecte de autostradă care să lege Iașiul de Chișinău și apoi de Odesa, în Ucraina. Nu s-au făcut însă pași concreți încă.

Pe de altă parte, Republica Moldova este singura țară care nu este membru UE și care a fost inclusă într-un proiect european de interconectare, pentru care primește finațare de 2 miliarde de euro.

„Noi deja am aplicat împreună cu România și vom avea finanțare pentru podurile de peste Prut, 50% din costuri vor fi suportate din bani europeni”, a spus Spînu.

Ministrul a adăugat că în cadrul acestui proiect vrea să reabiliteze toate drumurile naționale din R. Moldova. De asemenea, este avută în vedere reabilitarea căilor ferate și trecerea de la ecartamentul sovietic la cel european.

„Prioritatea zero e să începem acum. Dacă suntem singuri nu vom reuși”, a adăugat el.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Mai 2026, 09:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Mai 2026, 09:49 // Actual //  Ursu Victor

Automobilele Mercedes-Benz ar putea ajunge, în practică, interzise pe piața din Statele Unite, din cauza unui nou proiect de lege discutat în Congresul american, care vizează producătorii auto cu legături directe sau indirecte cu China, relatează CNBC, citând surse din industrie.

Potrivit postului american de televiziune, cel mai mare acționar individual al Mercedes-Benz este compania de stat chineză BAIC (Beijing Automotive Industry Holding), fapt care ar putea plasa constructorul german în vizorul noilor restricții.

Inițiativa legislativă, susținută de congresmeni din ambele partide, prevede interzicerea importului, vânzării sau producerii de automobile destinate pieței americane de către companii care au participații directe sau indirecte ale guvernelor considerate „adversari străini” ai Statelor Unite, inclusiv China.

Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, acesta ar putea afecta nu doar producătorii auto chinezi, ci și companii internaționale care au acționari majori sau influenți din China.

CNBC notează că măsura face parte din eforturile Washingtonului de a reduce influența economică și tehnologică a Chinei în sectoarele strategice ale economiei americane.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!