START VÂNZĂRI! Biletele pentru meciul Sheriff – Shakhtar sunt deja disponibile, GRĂBIȚI-VĂ

07 Sept. 2021, 17:59
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Sept. 2021, 17:59 // Actual //  MD Bani

Veste bună pentru cei ce vor să ajungă la meciul dintre Sheriff – Shakhtar de pe data de 15 septembrie. Biletele de acces au fost scoase în vânzare. Biletele pot fi procurate atât online cât și la casa stadionului în ziua meciului.

Astfel, biletele la primul meci din turneul Ligii Campionilor UEFA între FC Sheriff și FC Shakhtar Donetsk sunt deja disponibile. Meciul va avea loc pe 15 septembrie, la Tiraspol, pe Arena Mare a CS Sheriff, cu începere de la ora 19.45.

Prețul biletelor este de 150 ruble (170 lei), 200 ruble (225 lei), 450 ruble (500 lei), 500 ruble (560 lei), 700 ruble (790 lei) și 1000 ruble (1120 lei). Biletele pot fi achiziționate de la terminalele Agroprombank, de pe site-ul biletpmr.com sau de la casa de bilete a stadionului, în ziua meciului.

Toate bilete sînt personalizate. Pentru a fi procurate trebuie să fie indicate datele din pașaport, care să includă adresa de domiciliu și numărul de telefon.

Doritorii de ajunge la meci trebuie să se grăbească , întrucât vor avea acces 50 la sută din spectatori din capacitatea arenei. În același timp, va fi necesar să respectați toate măsurile de carantină, inclusiv purtarea măștii.

 

04 Nov. 2026, 15:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Nov. 2026, 15:27 // Actual //  Grîu Tatiana

Bunurile provenite din activitățile grupărilor criminale ar putea fi confiscate chiar dacă dosarul în care au fost descoperite s-a încheiat fără o condamnare. Un proiect al Ministerului Justiției introduce „confiscarea autonomă”, o procedură prin care procurorul va putea cere separat instanței să decidă ce se întâmplă cu aceste bunuri, inclusiv după o achitare definitivă sau după încetarea urmăririi penale.

Măsura ar putea fi aplicată dacă procurorul prezintă probe că bunurile provin din activitățile unui grup criminal organizat sau ale unei organizații criminale, că aceste activități pot genera câștiguri mari și că formele de confiscare specială sau extinsă nu pot fi folosite. Procurorul va trebui să demonstreze proveniența infracțională a bunurilor, fără să fie obligat să identifice fiecare infracțiune din care acestea provin.

Judecătorii vor putea lua în calcul diferența semnificativă dintre valoarea bunurilor și veniturile legale ale persoanei care le deține, lipsa unei surse legale plauzibile, dar și legăturile cu persoane asociate unei grupări criminale, dacă acestea pot explica modul în care au fost obținute bunurile.

Proiectul stabilește și o limită de timp. Măsura ar putea viza bunurile dobândite în decurs de cinci ani dinaintea faptei investigate, precum și pe cele dobândite ulterior, până când procurorul sesizează instanța. Pentru fapta în dosarul căreia au fost identificate bunurile, legea trebuie să prevadă o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare.

Procurorul ar putea solicita confiscarea și după suspendarea urmăririi penale în cazurile prevăzute de proiect. După suspendarea sau încetarea urmăririi penale, acesta va putea cere Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale să continue verificările financiare pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile pentru confiscare.

Instanța ar urma să examineze cererea în cel mult trei luni și va putea pune bunurile sub sechestru pe durata procedurii. Proprietarii și celelalte persoane ale căror drepturi pot fi afectate vor avea dreptul la avocat, la consultarea dosarului, la audiere și la contestarea hotărârii. Bunurile deținute de terți de bună-credință sunt exceptate de la confiscarea autonomă.