Statul bagă mâna în rezervorul șoferilor! Acciza la motorină crește cu 20% din 2027

07 Aug. 2026, 12:02
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 12:02 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Acciza aplicată motorinei ar urma să fie majorată cu 20% din anul 2027, potrivit proiectului Ministerului Finanțelor care vizează modificarea legislației fiscale și vamale. Creșterea este de două ori mai mare decât cea propusă pentru majoritatea produselor accizabile.

Ministerul Finanțelor justifică majorarea prin necesitatea alinierii la nivelurile minime de impozitare aplicabile în Uniunea Europeană, precum și prin obiectivele fiscale și de mediu asociate consumului de produse energetice.

„Pentru motorină se prevede o majorare mai accentuată de 20%, în condițiile în care necesitatea alinierii accelerate la nivelurile minime de impozitare aplicabile în Uniunea Europeană”, se arată în nota de fundamentare.

Majorarea accizei nu înseamnă automat o scumpire a motorinei cu 20%, deoarece acciza reprezintă doar una dintre componentele prețului final. Măsura va exercita însă presiuni asupra prețului la pompă, alături de cotațiile internaționale, cursul valutar, marjele comerciale și celelalte taxe.

Pentru majoritatea celorlalte mărfuri accizabile, Ministerul Finanțelor propune o majorare a cotelor cu 10%. În cazul produselor din tutun, cu unele excepții, accizele ar urma să crească cu 20% în 2027, iar în anii 2028 și 2029 cu câte 15%.

Proiectul extinde și lista produselor supuse accizelor. Din 2027 ar urma să fie taxate suplimentar băuturile carbogazoase cu zahăr sau îndulcitori, energizantele, lichidele fără nicotină destinate țigărilor electronice și articolele pirotehnice.

Ministerul Finanțelor estimează că modificările la accize care vor aduce bugetului venituri suplimentare de aproximativ 2,7 miliarde de lei. Întregul pachet fiscal, care include și modificări ale TVA și impozitelor pe venit, ar urma să genereze încasări suplimentare de circa 5,1 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.