Statul lovește Lukoil la Aeroportul Chișinău. A  confiscat activele, în timp ce americanii bat la ușă

29 Ian. 2026, 15:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Ian. 2026, 15:42 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Proprietății Publice și Aeroportul Internațional Chișinău au finalizat procesul de inventariere și au semnat joi, 29 ianuarie, cu Lukoil Moldova actele de predare–primire ale complexului petrolier din incinta aeroportului. Astfel, activele deținute de companie pe teritoriul AIC au revenit în proprietatea statului, în baza deciziei Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) din 15 decembrie 2025, anunță Ministerul Energiei într-un comunicat de presă.

În aceeași ședință, CEIISS a interzis activitatea Lukoil în domenii de interes strategic pentru securitatea statului cu beneficiarii și fondatorii existenți și a dispus revenirea la situația anterioară privatizării din 2005 a complexului petrolier de la Aeroport. Compania a fost obligată să predea activele până la 9 ianuarie, termen care nu a fost respectat. Drept urmare, la 16 ianuarie, Consiliul a aplicat o amendă de 5 milioane de lei, achitată în această săptămână.

Ulterior, prin decizia din 16 ianuarie, a fost suspendată activitatea Lukoil în domenii strategice pentru securitatea statului și a fost acordat un nou termen pentru predarea activelor, până la 28 ianuarie.

După impunerea sancțiunilor internaționale de către Office of Foreign Assets Control (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA, la 12 noiembrie a fost încheiat un contract de comodat gratuit între Aeroport și Lukoil, prin care activele au fost preluate temporar în administrare de către AIC, până la finalizarea procedurii de predare–primire. Autoritățile precizează că procedura de screening a investițiilor realizate de „LUKOIL-MOLDOVA” SRL a fost inițiată încă din mai 2024, anterior aplicării sancțiunilor OFAC.

În paralel, activitatea stațiilor de alimentare cu combustibili din Republica Moldova ar urma să fie preluată de fondul american Carlyle Group. Conform legislației naționale, noul acționar este obligat să solicite aprobarea investițiilor, iar CEIISS urmează să emită o decizie în acest sens.

Subiectul a fost amplificat de reacțiile din spațiul public. Fostul consilier prezidențial Ion Păduraru a afirmat că grupul Lukoil și-ar fi vândut toate activele din afara Rusiei către Carlyle, într-o tranzacție „fulger”, ceea ce ar schimba radical contextul sancțiunilor. Potrivit acestuia, Guvernul va trebui să explice de ce ar continua măsuri de expropriere în raport cu un investitor american, în condițiile în care activele nu ar mai avea legătură cu capitalul rusesc.

De altfel, grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la un acord privind vânzarea diviziei Lukoil International GmbH, care reunește activele din străinătate, către Carlyle Group. În acest context, autoritățile de la Chișinău subliniază că orice schimbare de acționariat este supusă procedurii de aprobare și evaluare din perspectiva securității statului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

01 Oct. 2026, 14:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Oct. 2026, 14:43 // Actual //  Ursu Victor

Aproape jumătate dintre copiii de la sate din Republica Moldova trăiesc în sărăcie, iar șase din zece sunt afectați de sărăcie multidimensională, arată un raport al Biroului Național de Statistică cu provore la bunăstarea gospodăriilor cu copii în anul 2025. Diferența dintre mediul rural și cel urban rămâne mare, iar riscul de sărăcie crește în familiile cu trei sau mai mulți copii.

Potrivit BNS, rata sărăciei absolute în rândul copiilor a fost de 31,4% în 2025, ușor peste media de 31,1% înregistrată pentru întreaga populație. Și mai gravă este situația în mediul rural, unde 43,5% dintre copii trăiesc în sărăcie, față de numai 18,9% în orașe. Sărăcia extremă afectează 22,7% dintre copiii de la sate și 8,7% dintre cei din mediul urban.

Diferența devine și mai mare atunci când sărăcia este analizată nu doar prin prisma banilor, ci și a condițiilor de trai. Incidența sărăciei multidimensionale ajunge la 59,1% în cazul copiilor din mediul rural, comparativ cu doar 11,5% în orașe. Indicele sărăciei multidimensionale este de circa cinci ori mai mare la sate decât în mediul urban.

Printre cele mai răspândite probleme identificate de statisticieni se numără lipsa canalizării, încălzirea cu lemn sau cărbune și lipsa asigurării medicale. Astfel, 32,7% dintre copii sunt săraci multidimensional și locuiesc în gospodării care nu sunt conectate la sistemul public de canalizare, 31,5% trăiesc în gospodării care folosesc combustibili poluanți pentru încălzire, iar în cazul a 31% cel puțin un membru al gospodăriei nu are asigurare medicală.

Numărul copiilor din familie influențează riscul de sărăcie. În gospodăriile cu un singur copil, rata sărăciei absolute este de 24,6%, în timp ce în familiile cu trei sau mai mulți copii aceasta urcă la 41,4%. Și sărăcia multidimensională aproape se dublează: 27,5% pentru copiii din familiile cu un copil și 47,8% pentru cei din familiile cu cel puțin trei copii.

Raportul scoate în evidență și decalajul veniturilor. În 2025, venitul disponibil mediu al gospodăriilor cu copii a fost de aproximativ 4871 de lei lunar pentru o persoană, comparativ cu 6716 lei în gospodăriile fără copii. În mediul rural, veniturile gospodăriilor cu copii sunt cu 45,4% mai mici decât cele ale familiilor din orașe. În familiile cu un singur copil venitul mediu lunar pe persoană este de circa 5751 lei, în timp ce în gospodăriile cu trei și mai mulți copii scade la aproximativ 3423 lei.

Statutul ocupațional al părinților contează la fel de mult. Cea mai redusă rată a sărăciei, de 19,5%, este înregistrată în cazul copiilor cu ambii părinți salariați. Dacă doar un părinte este salariat, rata urcă la 31,2%, iar în familiile în care cel puțin un părinte lucrează pe cont propriu ajunge la 40,8%.

Un rezultat interesant este și migrația. Aproximativ 10,6% dintre copii au cel puțin un părinte plecat peste hotare, iar rata sărăciei în cazul acestora este de 27,8%, cu 4,1 puncte procentuale mai mică decât în familiile în care ambii părinți sunt prezenți în gospodărie.

Prestațiile sociale reduc  sărăcia infantilă. BNS estimează că, în lipsa indemnizațiilor pentru copii, rata sărăciei ar crește de la 31,4% la 36,3%. Indemnizațiile pentru copii împreună cu ajutorul social reduc rata sărăciei cu 5,8 puncte procentuale.

În total, 35,8% dintre copiii din Republica Moldova sunt considerați săraci multidimensional, iar 18,9% se confruntă simultan atât cu sărăcie monetară, cât și cu sărăcie multidimensională. Practic, mai puțin de 52% dintre copii nu se regăsesc în niciuna dintre cele două forme de sărăcie.