Î.S. Moldaeroservice, Î.S. Tehnico-Experimentală Codru, S.A. Aroma, S.A. Vinuri Ialoveni etc sunt doar câteva dintre cele 56 de companii de stat aflate în proces de insolvabilitate sau lichidare

„În gestiunea companiilor de stat sunt transmise și bunuri din domeniul public, care sunt, teoretic, inalienabile, iar procedura de insolvabilitate prevede înlocuirea organelor de conducere a companiilor de stat cu lichidatorul/administratorul de insolvabilitate și adunarea creditorilor, crește exponențial riscul de delapidare a proprietății publice. Prezentul comentariu trece în revistă constrângerile principale ale procedurii de insolvabilitate a companiilor de stat care creează rețeta perfectă pentru delapidarea proprietății publice”, constată economistul Vitalie Rapcea într-o analiză Expert-Grup.

Potrivit economistului, numeroasele procese de insolvabilitate în care sunt implicate companiile de stat indică asupra unei administrări precare a acestora. Administrarea eficientă a patrimoniului public presupune și pregătirea strategiei și a planului de retragere de pe piață. Într-un astfel de scenariu, organele de conducere a întreprinderii pregătesc acest proces, îl planifică și prin aceasta diminuează costurile și riscurile asociate unei retrageri neplanificate. Faptul că întreprinderile de stat ajung în insolvabilitate este dovada directă a unei administrări defectuoase a patrimoniului public. Din cele 126 de întreprinderi de stat ale cărui fondator este Agenția Proprietății Publice (APP), o pătrime sunt în proces de insolvabilitate sau lichidare, iar din cele 77 de societăți pe acțiuni cu capital majoritar de stat, proporția celor în proces de insolvabilitate sau lichidare este de o treime.

„Insolvabilitatea este un proces care generează un risc sporit de corupție și delapidare a proprietății publice. Procesul de insolvabilitate reprezintă un risc de delapidare de fonduri și prin includerea activelor din domeniul public al statului în masa debitoare care ulterior este utilizată pentru executarea creanțelor patrimoniale ale creditorilor. Companiile de stat gestionează bunuri din domeniul privat și bunuri din domeniul public. Bunurile domeniului public al statului aflate în administrarea întreprinderii nu aparțin acesteia cu drept de proprietate, ele nu pot fi urmărite pentru datoriile întreprinderii de stat . Dat fiind faptul că bunurile domeniului public transmise întreprinderilor de stat nu sunt încă delimitate după domenii și apartenență există riscul includerii acestora în masa debitoare ducând la înstrăinarea proprietății inalienabile a statului”, punctează economistul..

Atragerea subsidiară a statului în procesul de insolvabilitate amplifică enorm gradul de expunere a acestuia. Fondatorul sau organul executiv pot fi atrași la răspundere subsidiară, în cazul în care creditorii le imputează că insolvabilitatea a survenit din culpa acestora . Această prevedere este în contradicție și conflict de normă cu prevederile art. 17 al 2. din legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr. 845/1992, care prevede că asociații și acționarii poartă răspundere pentru obligațiile întreprinderii doar în limita acțiunilor (cotelor) care le aparțin. Delimitarea responsabilității dintre întreprinderea persoană fizică și cea de persoană juridică constă în plafonarea responsabilității proprietarilor în limita acțiunilor sau cotelor ce le aparțin. Instituirea prin legea insolvabilității a unei prevederi care presupune atragerea la răspundere subsidiară a fondatorului deschide larg ușa pentru abuzuri din partea creditorilor și amplifică substanțial expunerea oricărui fondator de societate comercială sau cu răspundere limitată inclusiv expunerea statului în calitate de proprietar al companiilor de stat.

„Companiile de stat sunt aidoma unui copil abandonat care devin o pradă ușoară pentru cei care urmăresc preluarea activelor statului. Pe de-o parte, fondatorul manifestă o relativă indiferență cu referire la compania de stat intrată în dificultate, iar de cealaltă parte, creditorii care au interes în activele companiei de stat, nu urmăresc asanarea acesteia și rambursarea datoriilor, ci deposedarea acesteia de activele mult-râvnite (mai cu seamă dacă este vorba despre terenuri și dacă aceste terenuri sunt amplasate în preajma orașelor). Compania de stat intrată în insolvabilitate, fiind devalizată, adesea nu dispune de resursele necesare pentru angajarea unui avocat, specializat pe insolvabilitate, onorariul căruia se achită în avans. Într-o astfel de situație nu putem vorbi despre o apărare adecvată a intereselor debitorului în procesul de insolvabilitate. Potențialul abuz asupra companiei de stat intrată în insolvabilitate este amplificat și de faptul că administratorul de insolvabilitate poate fi numit la propunerea creditorilor la etapa depunerii cererii introductive . Astfel, creditorii pot solicita un anume administrator prin cârdășia cu care, cei care pot sta în spatele creditorilor iau decizii precum validare/nevalidarea creanțelor, includerea/neincluderea în tabelul creanțelor, contestarea creanțelor creditorilor indezirabili şi sau acceptarea tacită a creanțelor dubitabile înaintate de beneficiarii efectivi prin intermediul persoanelor interpuse, reflectarea incompletă/selectivă a patrimoniului şi inventarului preluat şi trecerea sub tăcere a lipsurilor, exercițiul defectuos sau abuziv al drepturilor procesuale specifice şi altele asemenea”, a concluzionat Vitalie Rapcea.