Știrea zilei! Indexarea pensiilor ia o nouă întorsătură neașteptată. Spatari: Nu sunt bani

30 Nov. 2022, 09:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Nov. 2022, 09:53 // Actual //  bani.md

Indexarea pensiilor la rata inflației de 30% se va face etapizat, în condițiile în care nu sunt bani la buget pentru acoperirea cheltuielilor, potrivit declarației ministrului Muncii, Marcel Spatari.

„Indexarea va fi cu cel puțin 14%. Este foarte scump și este posibil să nu ne ajungă bani pentru a indexa pensiile integral la această valoare. Având o creștere cu 30 la sută în condițiile în care economia nu a crescut atât și nici contribuțiile sociale din care se plătesc pensiile. Noi indexăm anual pensiile pentru ca să menținem o putere de cumpărare pentru pensionari, dar în momentul în care nu cresc încasările, atunci acești bani ar trebui să-i găsim din altă parte și creștem deficitul la asigurările sociale”, a punctat Spatari în cadrul emisiunii Rezoomat de la RLIVE TV.

Banca Națională a Moldovei avertiza în ultimul Raport al inflației că indexarea cu 30% a pesniilor va pune o presiune enormă la buget.

„Conform art. 13 din Legea privind sistemul public de pensii, indexare are loc pe 1 aprilie și coeficientul de indexare constituie rata inflației la sfârșitul anului precedent, exprimata prin creșterea prețurilor de consum în luna decembrie a anului respectiv față de aceea și luna a anului premergător. Conform prognozei recente, inflația la sfârșitul anului 2022 va înregistra valoarea de cca 30% anual, astfel indexarea pensiilor în aprilie 2023 în baza legislației existente va constitui o sarcina dificilă de realizat pentru bugetul public național”, susține BNM.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.