Summitul Rusia-Africa: Putin – o lume multipolară, șeful Uniunii Africane vrea cereale și încetarea focului în Ucraina

29 Iul. 2023, 09:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Iul. 2023, 09:06 // Actual //  bani.md

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri, în ultima zi a summitului Rusia-Africa desfăşurat la Sankt Petersburg, că ţara sa şi statele africane s-au angajat să promoveze o „ordine mondială multipolară” şi să lupte împotriva „neocolonialismului”, în timp ce preşedintele Uniunii Africane, Azali Assoumani, a insistat asupra aprovizionării cu cereale a ţărilor africane, apreciind că promisiunea lui Putin de a le oferi acestora cereale în locul Ucrainei nu este de ajuns, fiind nevoie de o încetare a focului în războiul ruso-ucrainean.

„Angajamentul tuturor statelor noastre către formarea unei noi ordini multipolare juste şi democratice (…) a fost reafirmat”, a indicat Putin în discursul de încheiere a summitului. Făcând aluzii critice la adresa Occidentului, el a vorbit de asemenea despre „hotărârea comună de a lupta contra neocolonialismului” şi sancţiunilor „ilegitime”, relatează agențiile AFP și Reuters.

La rândul său, preşedintele în exerciţiu al Uniunii Africane, Azali Assoumani, a estimat că propunerea lui Putin ca Rusia să ofere, chiar şi gratuit, cereale ţărilor africane – după ce s-a retras din înţelegerea ce permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor sigur din Marea Neagră – nu este suficientă, fiind necesar un acord de încetare a focului în Ucraina care să permită de asemenea exportul cerealelor ucrainene.

Assoumani a menţionat că Putin şi-a arătat disponibilitatea de a negocia cu Ucraina, dar pentru aceasta „mai trebuie să convingem şi cealaltă parte”. Preşedintele rus le-a amintit delegaţiilor africane că Ucraina refuză orice negocieri de pace şi că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski chiar a emis un decret care interzice aceste negocieri (decretul interzice negocierile cu Putin, nu explicit cu Rusia n.red).

Preşedintele Uniunii Africane a amintit la rândul său despre planul de pace în zece puncte pe care un grup de ţări africane l-au propus Moscovei şi Kievului şi care prevede în special încetarea ostilităţilor, iniţierea negocierilor politice şi stabilirea de garanţii de securitate pentru ambele părţi. „Noi acţionăm în calitate de mediatori. Vom vorbi cu ambele părţi. Sper să obţinem rezultate”, a spus Assoumani despre iniţiativa care până în prezent nu a avut niciun efect.

La finalul summitului Rusia-Africa a fost semnată o declaraţie comună, dar care nu conţine nicio referire la războiul din Ucraina, în schimb condamnă „naţionalismul agresiv, neonazismul şi neofascismul”, termeni ce definesc acuzaţiile prin care Rusia şi-a motivat atacul asupra Ucrainei, precum şi „afrofobia” şi „rusofobia”.

Conform aceleiaşi declaraţii, Rusia şi ţările africane au convenit „să contribuie la finalizarea procesului de decolonizare a Africii şi să solicite compensaţii pentru prejudiciile economice şi umanitare provocate statelor africane ca rezultat al politicilor coloniale, inclusiv restituirea (de către ţările occidentale) a bunurilor culturale sustrase în procesul jafului colonial”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.