Toyota va investi miliarde de dolari pentru producerea bateriilor destinate vehiculelor electrice

31 Aug. 2022, 12:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
31 Aug. 2022, 12:15 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Toyota Motor Corp va investi până la 730 miliarde de yeni (5,27 miliarde de dolari) în Japonia şi Statele Unite, pentru a produce baterii pentru vehiculele electrice.

Compania va începe producţia de baterii în perioada 2024 – 2026 cu o investiţie menită să majoreze capacitatea în ambele ţări cu până la 40 GWh.

Potrivit informațiilor, vor fi investiţi aproximativ 400 miliarde de yeni la fabricile Toyota din Japonia şi la Prime Planet Energy & Solutions Co, o societate mixtă cu Panasonic Holdings Corp.

În plus, aproximativ 2,5 miliarde de dolari vor fi alocaţi unităţii care produce baterii pentru Toyota în Carolina de Nord, SUA.

21 Sept. 2026, 16:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Sept. 2026, 16:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Tariful la gazele naturale din Republica Moldova ar putea crește cu aproximativ 6–7 lei pentru un metru cub, dacă prețurile de pe piețele europene se vor menține la nivelul actual, a declarat expertului energetic Sergiu Tofilat, la emisiunea Spațiu public de la Radio Moldova

Tofilat a explicat că prețul de achiziție al gazelor pentru Republica Moldova este legat direct de evoluția cotațiilor bursiere.

Potrivit acestuia, prețul pentru luna septembrie reflectă media cotațiilor din august, în timp ce evoluțiile de pe bursă din septembrie se vor regăsi în costurile de achiziție pentru luna octombrie.

Expertul atrage atenția că diferența dintre nivelul luat în calcul la ultima ajustare a tarifului și cotațiile actuale este deja semnificativă.

„Pe bursă, gazul a ajuns undeva la 82 de euro. Acum trei-patru săptămâni, când a fost revizuit tariful și a fost urcat la 20 de lei, în prognoză a fost luat prețul de 56–56,25 de euro. Pe bursă deja este 82, în mai puțin de o lună prețul a crescut semnificativ”, a declarat Tofilat.

În aceste condiții, spune expertul, dacă tariful ar fi recalculat acum, acesta ar putea fi mai mare cu aproximativ 6–7 lei.

„Aceasta înseamnă că, dacă am calcula tariful astăzi, ar fi vreo 6–7 lei în plus. Ca să vorbim mai simplu: se luptă Statele Unite cu Iranul și toată lumea plătește, inclusiv noi. Suntem un fel de victime colaterale”, a spus Tofilat.

În prezent tariful la gaz este de 20,30 lei metru cub și s-a majorat cu peste 40% de la începutul lunii septembrie.