Donald Trump ia în calcul redenumirea Strâmtoarea Ormuz după propriul nume, în cazul în care Statele Unite ar obține controlul asupra acestui punct strategic, relatează New York Post, citând surse apropiate situației.
Potrivit publicației, controlul asupra strâmtorii – prin care tranzitează aproximativ 20% din livrările globale de petrol și 30% din gazele naturale lichefiate reprezintă o prioritate majoră pe agenda de politică externă a lui Trump.
Declarațiile au fost alimentate și de propriile afirmații ale liderului american, făcute în cadrul unui forum investițional la Miami. „Ar trebui să deblocheze strâmtoarea Trump adică Ormuz. Scuzați-mă… Ce greșeală teribilă. Presa va spune că am greșit, dar la mine nu există coincidențe”, a spus Trump.
Conform surselor, sunt analizate două variante de denumire: „Strâmtoarea Americană” sau „Strâmtoarea Trump”.
În paralel, pe 27 martie, Trump ar fi amânat până pe 6 aprilie eventuale lovituri asupra infrastructurii energetice din Iran, pentru a permite continuarea negocierilor, despre care susține că evoluează „foarte bine”.
Tensiunile rămân însă ridicate. Potrivit agenției Tasnim, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, Iranul ar fi mobilizat peste un milion de persoane în eventualitatea unei intervenții terestre americane.
În același timp, The Wall Street Journal scrie că Pentagonul ar avea în plan o posibilă operațiune terestră, care ar putea include acțiuni asupra unor puncte strategice precum insula Kharg prin care trece circa 90% din exportul de petrol al Iranului precum și insulele Larak și Abu Musa, situate la intrarea în strâmtoare.
Cu toate acestea, Trump le-ar fi transmis consilierilor că dorește evitarea unui conflict de durată și că mizează pe o rezolvare rapidă a crizei în următoarele săptămâni.