Schema TUX s-a infiltrat în instituțiile statului. Șeful IGP: angajații implicați, depistați după profituri nedeclarate

23 Mart. 2026, 13:39
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
23 Mart. 2026, 13:39 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Schema de investiții „TUX” ar fi implicat persoane din mai multe instituții publice, iar lipsa plângerilor din partea presupuselor victime rămâne una dintre principalele dificultăți ale anchetei. Declarațiile au fost făcute de șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, într-un interviu.

Potrivit acestuia, deși fenomenul are amploare, nimeni nu a sesizat oficial organele de drept pentru escrocherie, motiv pentru care investigațiile se concentrează și pe alte posibile încălcări, în special cele de ordin fiscal, cum ar fi evaziunea fiscală.

„Din majoritatea instituțiilor de stat, nu vorbim doar despre instituții de forță, au fost persoane interesate și implicate în acest proces amăgitor. Dar nimeni nu vrea să vină să depună plângere”, a declarat Cernăuțeanu.

Șeful Poliției a explicat că o parte dintre participanți ar putea fi identificați prin veniturile obținute, în special dacă acestea nu au fost declarate.

„Vorbim de angajați ai instituțiilor statului, care nu au dreptul să desfășoare alte activități decât cele permise de lege. Dacă au obținut venituri prin intermediul TUX, acestea trebuie declarate. În momentul în care datele vin de la operatorul internațional informații și reiese că o persoană a avut profit, dar nu îl indică în declarația de avere și interese personale, aceasta constituie o încălcare”, a precizat acesta.

Totodată, Cernăuțeanu a menționat că printre persoanele implicate în organizarea schemei se regăsesc și foști angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, însă aceștia nu mai activează în sistem din 2015, fiind implicați în componenta organizatorică și mediatică a proiectului.

Dosarul este instrumentat de procurorii PCCOCS, care suspectează că platforma ar fi funcționat ca o schemă piramidală, utilizând companii intermediare, conturi off-shore și alte mecanisme pentru a ascunde proveniența banilor. Rulajul total atribuit acestei platforme în Republica Moldova este estimat la aproximativ 48 de milioane de euro, o sumă care o plasează printre cele mai mari scheme de acest gen investigate în ultimii ani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 

 

 

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.