Deconectările, evitate în ultimul moment: Moldova a găsit energie pentru ziua de vineri

27 Mart. 2026, 14:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Mart. 2026, 14:27 // Actual //  Grîu Tatiana

Deconectări nu se așteaptă pentru ziua de astăzi, 27 martie, după ce necesarul de consum de energie electrică al Republicii Moldova a fost acoperit integral, inclusiv în orele de vârf de seară, potrivit unui comunicat emis de Energocom.

Deficitul prognozat pentru intervalul 18:00–22:00 a fost acoperit în urma unei intervenții coordonate între Energocom, Ministerul Energiei, Moldelectrica, operatorii de transport din România și Ucraina, precum și partenerii europeni și regionali.

Potrivit sursei citate, în dimineața zilei de 27 martie a fost convocată o ședință tehnică extraordinară, după ce anterior fusese semnalată insuficiența capacităților transfrontaliere de import.

„În urma anunțului de ieri privind insuficiența capacităților transfrontaliere (NTC) pentru ziua de azi, în această dimineață a avut loc o ședință tehnică extraordinară de coordonare a operatorilor de sistem de transport implicați în exercițiul de realocare a NTC-ului pe IntraDay, în urma căreia s-au aplicat mecanisme de urgență pentru a evita deconectările din orele de vârf”, precizează Energocom.

În total, pentru această zi au fost achiziționate 11 649 MWh de energie electrică. Din acest volum, 44,5% reprezintă producție locală, circa 28,5% provin din contracte bilaterale de import, iar aproape 27% au fost cumpărate de pe platformele de tranzacționare din România și Ucraina, prin contracte IntraDay.

Totodată, compania avertizează că situația rămâne una fragilă.

„Menționăm că situația rămâne una instabilă. Limitările tehnice la nivelul capacităților de import persistă. Prin urmare, riscurile de neacoperire comercială a consumului de energie în zilele următoare nu pot fi excluse”, se mai arată în comunicat.

Amintim că, ieri, Energocom a avertizat asupra unui posibil deficit de energie electrică în orele de vârf ale serii de vineri, 27 martie 2026, din cauza insuficienței capacităților de import pe interconexiunea cu România.

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.