Un anunț de angajare pentru recrutarea a 30 de conductori de tren femei în Arabia Saudită a atras 28.000 de aplicante

17 Feb. 2022, 10:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Feb. 2022, 10:00 // Actual //  MD Bani

Un anunț de angajare pentru recrutarea a 30 de conductori de tren femei în Arabia Saudită a atras 28.000 de aplicante, arătând amploarea cererii acumulate în contextul în care regatul conservator deschide mai multe oportunități pentru femei, transmite Reuters.

Operatorul spaniol de căi ferate Renfe a spus miercuri că o analiză online a studiilor candidatelor și a cunoștințelor de limba engleză a redus numărul acestora la în jur de jumătate din acea cifră, urmând ca restul să le analizeze până la mijlocul lunii martie.

Cele 30 de femei selectate vor conduce trenuri de mare viteză între orașele Mecca și Medina, după un an de pregătire plătită.

Renfe, care susține că este nerăbdător să creeze oportunități pentru femei în afacerile sale locale, are momentan 80 de bărbați angajați să conducă trenuri în Arabia Saudită, iar alți 50 sunt în proces de instruire.

Oportunitățile de angajare pentru femeile saudite au fost până recent limitate la roluri precum profesoare și lucrătoare în sănătate, în contextul regulilor stricte de segregare de gen. Femeile nu aveau voie nici să șofeze în regat până în 2018.

Participarea femeilor în forța de muncă aproape s-a dublat în ultimii cinci ani la 33%, în contextul unei acțiuni a prințului saudit de a deschide regatul și de a diversifica economia. Femeile ocupă acum locuri de muncă care erau cândva doar permise bărbaților și migranților.

Însă proporția femeilor care lucrează în regat era tot de aproape jumătate din numărul bărbaților în al treilea trimestru de anul trecut, la 34,1%, iar șomajul în rândul femeilor era cu mult de peste trei ori mai mare decât în rândul bărbaților, la 21,9%.

Arabia Saudită arată progrese în privința problemei inegalității de gen într-o perioadă de atentă supraveghere a Occidentului asupra drepturilor omului încălcate în statul arab. Regatul a înăbușit disidența a zeci de activiști pentru drepturile femeilor și este principal suspect în uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi.

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 17:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 17:23 // Actual //  Ursu Victor

Guvernarea a amânat intrarea în vigoare a noilor reguli privind cetățenia, oferind un răgaz celor care nu au reușit să-și perfecteze actele până la 18 ani. Totuși, prevederea-cheie a fost păstrată: certificatul de naștere nu va constitui dovadă a cetățeniei la majorat, ceea ce menține riscul ca unii tineri să se confrunte în continuare cu blocaje la obținerea buletinului.

Astfel, tinerii care nu și-au perfectat actele de identitate până la 18 ani ar putea beneficia de un moratoriu timp de doi ani. Partidul „Acțiune și Solidaritate” a înregistrat un proiect în Parlament, în care stipulează că persoanele respective nu vor fi supuse procedurii de recunoaștere a cetățeniei până pe 1 ianuarie 2028, scrie REALITATEA.MD.

Dacă vor fi adoptate, reglementările vor viza persoanele născute după 27 august 1991. La data nașterii, cel puțin unul dintre părinți era cetățean moldovean, nu a săvârșit crime de război, militare sau împotriva umanității, nu a fost implicată în activitate teroristă, nu desfășoară activitate care periclitează securitatea statului și nu a fost inclusă în categoria persoanelor în privința cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a aliniat sau care au fost aplicate de Republica Moldova.

De asemenea, prevederile propuse stabilesc că nu se va cere dovada cunoașterii limbii române pentru persoanele născute și domiciliate permanent pe teritoriul Republicii Moldova, care acestea vor recunoașterea cetățeniei și se încadrează în condițiile legale pentru a fi recunoscute drept apatrizi. Ar putea fi scutiți de examene și solicitanții care au cel puțin unul dintre părinți cetățean moldovean, la data nașterii.

„Pentru persoanele care nu și-au formalizat cetățenia prin obținerea actelor de identitate și, respectiv, nu pot face dovada cetățeniei pentru că au ignorat această oportunitate, autoritățile au obligația de a facilita exercitarea dreptului, dar statul nu poate impune cetățenia fără manifestarea de voință a individului”, precizează autorii proiectului de modificare a legii.

Articolele din noua lege a cetățeniei au ajuns subiect de scandal, după ce deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco au relatat despre un tânăr de 20 de ani, care a devenit apatrid pentru că nu și-a perfectat până la majorat buletinul de identitate. Bărbatul este născut în Republica Moldova, are părinți moldoveni și certificat de naștere valid.

Legea prevede că dovada cetățeniei poate fi făcută prin certificat de naștere doar în cazul minorilor. Pe de altă parte, nu este menționat că dacă persoana nu și-a perfectat buletinul de identitate, acesteia îi poate fi retrasă cetățenia.

Reglementările mai stabilesc că persoana care are cel puțin unul dintre părinți moldoveni devine cetățean al țării noastre în momentul nașterii. Conform Constituției statutul nu îi poate fi retras în mod arbitrar.

După izbucnirea scandalului, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” au anunțat înregistrarea proiectelor privind modificarea reglementărilor. PAS a invocat problema în aplicarea legii, nu în prevederile aprobate.

Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, susținea că în Moldova sunt circa 26.000 de persoane care nu au perfectate acte de identitate. Conform oficialului, peste 80% dintre cererile de obținere a cetățeniei Republicii Moldova sunt depuse de persoane din regiunea transnistreană, Rusia și Ucraina.
Eșanu a pasat responsabilitatea pentru scandalul privind legea cetățeniei pe guvernare, menționând că modificările la lege, adoptate în 2025, de fapt au impus mecanisme suplimentare de stabilire a identității.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!