Un expert spulberă visele autorităților: Energia de la soare și vânt nu va rezolva criza energetică

24 Ian. 2022, 17:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Ian. 2022, 17:08 // Actual //  bani.md

Discuțiile în jurul energiei regenerabile a stârnit și stârnește interesul opiniei publice. Iar acestea s-au intensificat, în mod special pe fundalul crizei de gaze din ultima perioadă. Subiectul este tot mai des abordat pe rețele de socializare și în mass media. În acest context, agrofarm.md a discutat cu expertul în energie regenerabilă, Nicolae Zaharia despre potențialul Republicii Moldova de a produce energie regenerabilă.

Nicolae Zaharia consideră că energia de la soare și vânt nu va rezolva criza energetică. Amintim că, autoritățile din Republica Moldova, vor să ajungă, până în anul 2030, la o cotă de 30% a energiei regenerabile. Este vorba de energia produsă de eoliene, fotovoltaice și biomasă, care per total ar cumula 1,1 mil MWh, potrivit unui proiect de lege aprobat de Guvern în data de 7 decembrie 2021.

„Propun să fim raționali! Panourile solare sau turbinele eoliene luate separat nu vor rezolva criza energetică. Și explicația e simplă. Vă propun să ne închipuim că suntem consumatori și ne dorim ca în momentul în care am pornit un echipament electric, acesta să funcționeze. Cu părere de rău, panourile fotovoltaice solare generează energie doar când este radiație solară, adică în perioada luminoasă a zilei și atunci când nu avem nori pe cer. Respectiv, pentru ca echipamentul necesar să poată funcționa și atunci când nu avem radiație solară, trebuie să existe o altă sursă de generare a energiei, care să acopere deficitul creat. În consecință, avem nevoie de un generator care să lucreze permanent, și care să nu depindă de factori externi, precum radiația solară sau de viteza vântului (în cazul eolienelor). Într-un scenariu ideal, această dilemă poate fi rezolvată odată cu implementarea unui mix variat de tehnologii, care să valorifice energia regenerabilă. Doar că acest lucru nu este posibil să se întâmple peste noapte, deoarece tehnologiile sunt scumpe și în condițiile Republicii Moldova, implementarea lor ar fi mai puțin fezabilă. Avem nevoie de timp și de o strategie actualizată, urmată de planuri de acțiuni care să descrie cu lux de amănunte ce și unde urmează să facem pentru a genera energie verde la costuri optime. Mai mult decât atât, aceste planuri ar trebui să dispună de acoperire financiară, astfel încât să se transforme în proiecte reale în perioada planificată inițial.”, a declarat Nicolae Zaharia.

Potrivit lui Nicolae Zaharia, în prezent, cadrul normativ privitor la energia regenerabilă este actualizat, iar antreprenorii sunt încurajați să investească în această direcție.

„Cadrul normativ este la un nivel suficient de actualizat. Avem o strategie energetică până în 2030, de asemenea, avem și  un Plan Național de Acțiuni privind Energia Regenerabilă (PNAER). În prezent, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale dezvoltă un Plan Național de Acțiuni în domeniul Energiei și Climei. Toate aceste documente de politici indică soluții care ar putea ajuta țara noastră să depindă mai puțin de gazele naturale importate. De asemenea, avem scheme de suport pentru generarea energiei electrice din surse alternative, care oferă câteva scenarii avantajoase pentru antreprenori de a investi în acest domeniu.”

De asemenea, expertul consideră că țara noastră trebuie să se asigure cu mai multe surse de procurare a energiei.

„În contextul crizei gazelor naturale, necesitatea identificării unor alternative viabile devine tot mai evidentă, iar când apare un deficit de resurse, prevalează întrebarea despre preț, pe care trebuie să îl plătim, dacă nu ne diversificăm consumul. Personal, eu cred că toată discuția despre gazele naturale reprezintă un element de presiune economică, poate și politică. Iar, dacă vrem să nu mai nimerim în astfel de situații, în care să fim ușor șantajabili, ar trebui să ne asigurăm că avem mai multe surse de unde procurăm energie. Anume această libertate de a alege sursele din care vrem să alimentăm cu energie întreaga țară și reprezintă independența energetică.”

06 Nov. 2026, 13:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 13:58 // Actual //  Grîu Tatiana

Atacatorii au accesat datele a circa 450 000 de persoane în timpul atacului cibernetic din octombrie, potrivit ultimelor evaluări prezentate de Maia Sandu după ședința Consiliului Național de Securitate. Președinta a avertizat că informațiile sustrase, printre care date despre rude și din permisele de conducere, pot fi folosite de escroci pentru a se da drept angajați ai Poliției sau ai unei bănci.

Șefa statului a explicat că escrocii pot combina IDNP-ul unei persoane cu informații despre rudele acesteia, date din permisul de conducere sau, în unele cazuri, codul IBAN. Într-un apel sau într-un mesaj, ei se pot folosi de aceste detalii pentru a câștiga încrederea persoanei și a-i cere parole, coduri PIN ori datele cardului.

„Chiar dacă au fost exfiltrate datele IBAN, această informație nu este suficientă pentru a accesa conturile bancare. Oricum, băncile vor fi informate despre oamenii ale căror date au fost accesate pentru a face verificări suplimentare în cazul în care vor fi inițiate tranzacții în numele acestor oameni”, a declarat Maia Sandu, precizând că un cod IBAN, luat separat, nu permite accesarea unui cont.

Atacul s-a produs în infrastructura administrată de Agenția de Guvernare Electronică. Sistemele verificau aplicația care solicita informațiile, însă nu verificau cine o folosea și dacă persoana respectivă avea dreptul să consulte datele. Astfel, printr-o singură aplicație, atacatorii au putut accesa registrele a cel puțin zece instituții. Aceștia aveau deja un set de IDNP-uri, pe care le-au folosit pentru a căuta alte informații. Sistemele nu aveau nici controale privind volumul de date accesate, nici alerte care să semnaleze un număr neobișnuit de solicitări.

Cererile automate au început în seara de 19 octombrie și au venit de la peste 638 de adrese IP. Pe 20 octombrie, în ziua cu cea mai intensă activitate, sistemele au înregistrat aproximativ un milion de solicitări de acces. În aceeași zi au fost extrase peste 260.000 de înregistrări cu informații despre rude.

Agenția de Guvernare Electronică a oprit extragerea acestui tip de date pe 21 octombrie. Blocarea accesului atacatorilor a început pe 23 octombrie și a fost finalizată pe 24 octombrie.