Chestiunea zilei: Demnitarii moldoveni primesc mită și în Bitcoin

24 Ian. 2022, 17:39
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Ian. 2022, 17:39 // Actual //  MD Bani

Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), în Republica Moldova sunt funcționari suspectați că au luat mită în criptovalută, în special Bitcoin, iar pentru a se ascunde de organele de urmărire penală aceștia stabilesc întâlniri cu cei care îi mituiesc în afara hotarelor statului, scrie anticorupție.md.

„Sumele sunt diferite, în funcție serviciile prestate. Sunt patru cazuri cercetate de ofițerii de urmărire penală începând cu 2021 și până în prezent, iar persoanele vizate în aceste dosare au diferit statut și diferite funcții de demnitate publică. Asta este o modalitate de a ascunde banii veniți din acte de corupție”, a declarat directorul adjunct al Centrului Național Anticorupție (CNA), Vadim Cojocaru, pentru portalul Anticoruptie.md, precizând că sunt în vizor mai multe persoane.

Potrivit directorului CNA, acum există tendința de a corupe demnitarii în afara hotarelor Republicii Moldova. Anterior, acțiunile de corupție cu sume mari erau stabilite în Chișinău, sau, în general, pe teritoriul țării.

Cele mai solicitate destinații pentru astfel de aranjamente sunt regiunea din stânga Nistrului, orașele Iași și Galați (România), și orașul Odesa (Ucraina).

„Iași și Odesa sunt în preferințele lor, acolo corupții se simt mai în siguranță”, a subliniat Cojocaru.

Bitcoin foloseşte tehnologia peer-to-peer pentru a opera fără vreo autoritate centrală sau bancă; administrarea tranzacţiilor şi emiterea de bitcoini se face în mod colectiv, de către reţea. Criptomoneda a fost creată în 2009 de Satoshi Nakamoto.

De aproximativ patru ani, Transnistria este cel mai mare furnizor de criptomonede din Europa! Mulți cred că tartarul este partenerul de afaceri al lui Dodon, Igor Ceaika. Ei nu, el a făcut lobby și nu prea s-a descurcat tehnic. Pentru acest „mining” de cripto se folosește o cantitate uriașă de energie, de 2-3 ori mai multă decât este consumul total pe malul drept! Acest „business” extrem de obscur nu poate să funcționeze decât cu energie ieftină, a comentat fostul premier Ion Sturza, care sugerează că acesta ar fi unul din motivele pentru care rușii ai acceptat, tacit semnarea contractului de livrarea a gazului Republicii Moldova.

06 Nov. 2026, 13:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 13:58 // Actual //  Grîu Tatiana

Atacatorii au accesat datele a circa 450 000 de persoane în timpul atacului cibernetic din octombrie, potrivit ultimelor evaluări prezentate de Maia Sandu după ședința Consiliului Național de Securitate. Președinta a avertizat că informațiile sustrase, printre care date despre rude și din permisele de conducere, pot fi folosite de escroci pentru a se da drept angajați ai Poliției sau ai unei bănci.

Șefa statului a explicat că escrocii pot combina IDNP-ul unei persoane cu informații despre rudele acesteia, date din permisul de conducere sau, în unele cazuri, codul IBAN. Într-un apel sau într-un mesaj, ei se pot folosi de aceste detalii pentru a câștiga încrederea persoanei și a-i cere parole, coduri PIN ori datele cardului.

„Chiar dacă au fost exfiltrate datele IBAN, această informație nu este suficientă pentru a accesa conturile bancare. Oricum, băncile vor fi informate despre oamenii ale căror date au fost accesate pentru a face verificări suplimentare în cazul în care vor fi inițiate tranzacții în numele acestor oameni”, a declarat Maia Sandu, precizând că un cod IBAN, luat separat, nu permite accesarea unui cont.

Atacul s-a produs în infrastructura administrată de Agenția de Guvernare Electronică. Sistemele verificau aplicația care solicita informațiile, însă nu verificau cine o folosea și dacă persoana respectivă avea dreptul să consulte datele. Astfel, printr-o singură aplicație, atacatorii au putut accesa registrele a cel puțin zece instituții. Aceștia aveau deja un set de IDNP-uri, pe care le-au folosit pentru a căuta alte informații. Sistemele nu aveau nici controale privind volumul de date accesate, nici alerte care să semnaleze un număr neobișnuit de solicitări.

Cererile automate au început în seara de 19 octombrie și au venit de la peste 638 de adrese IP. Pe 20 octombrie, în ziua cu cea mai intensă activitate, sistemele au înregistrat aproximativ un milion de solicitări de acces. În aceeași zi au fost extrase peste 260.000 de înregistrări cu informații despre rude.

Agenția de Guvernare Electronică a oprit extragerea acestui tip de date pe 21 octombrie. Blocarea accesului atacatorilor a început pe 23 octombrie și a fost finalizată pe 24 octombrie.