Un importator auto din Chișinău va oferi premii de 330.000 USD la un semimaraton din centrul capitalei

06 Mai 2025, 10:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mai 2025, 10:25 // Actual //  bani.md

Importatorul auto BYD Horizon Auto a anunțat că va oferi premii în valoare totală de 330.000 de dolari participanților la Legal Half-Marathon Chișinău 2025, care va avea loc pe 11 mai în Piața Marii Adunări Naționale.

Fiecare dintre cei peste 1.000 de participanți va primi un certificat de 300 USD, iar sportivii care vor urca pe podium la fiecare dintre probe vor primi certificate de până la 3.000 USD. Aceste certificate pot fi utilizate pentru achiziționarea automobilelor de marcă BYD de la showroom-ul BYD Horizon Auto din Chișinău.

 

Participanții la eveniment vor putea alege una dintre distanțele de 2,5 km, 10 km sau 21,097 km. Copiii, împărțiți pe patru categorii de vârstă, vor participa gratuit la o alergare pe o distanță de 500 de metri. Organizatorii anunță că evenimentul are un caracter social, mai mult de jumătate din locurile de participare fiind oferite gratuit școlilor sportive și instituțiilor bugetare.

Tot în ziua de 11 mai 2025, în Piața Marii Adunări Naționale va fi organizată o expoziție auto, care va include ultimele modele lansate recent de concernul BYD, cu o istorie de peste 30 de ani.

Legal Half-Marathon Chișinău 2025 este organizat de Uniunea Juriștilor din Republica Moldova și publicația BizLaw, în parteneriat cu asociațiile sportive EOS DART (București) și RunMoldova (Chișinău), cu susținerea Primăriei Municipiului Chișinău și a altor parteneri privați.

sursa: imagine simbol

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.