Un latifundiar din Transnistria deține monopolul la exportul de năut

26 Aug. 2024, 10:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Aug. 2024, 10:22 // Actual //  bani.md

Între 2020 și iunie 2024, din Republica Moldova au fost exportate 4.931 tone de năut, în valoare totală de 54.487.778 de lei. Prețul mediu al năutului exportat a fost de 12.816 lei pe tonă, cu cele mai mari cantități exportate în anii 2020 și 2023, potrivit analizei lui Iurie Rija, directorul executiv al Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale”.

În perioada analizată, năutul din Moldova a fost exportat în 20 de țări, dintre care Israel, Bulgaria și România au fost principalii destinatari, primind 83% din totalul exporturilor. 23 de companii moldovenești au exportat năut, însă SRL LENDER AGROPRIM (companie din Transitria care gestionează peste 9000 de hectare de terenuri agricole) a dominat piața, realizând 63% din totalul exporturilor, cu vânzări de 34.385.468 de lei.

În ceea ce privește importul de năut în Moldova în aceeași perioadă, au fost importate 1.237 tone, în valoare de 19.002.044 de lei. În 2024, până în prezent, au fost importate 90 de tone, o cantitate similară cu aceeași perioadă a anului trecut.

Năutul importat a provenit din 10 țări, dar Ucraina și Rusia au fost principalele surse, reprezentând 99% din importuri. 46 de companii străine au vândut năut în Moldova, însă liderii cantitativi au fost trei companii: OOO AGROFIRMA PEGAS, TOV GOLD EXIM și TOV PRODENERGO. De menționat că OOO AGROFIRMA PEGAS din Rusia nu mai importă năut în Moldova din 2023, fiind înlocuită de companiile ucrainene TOV GOLD EXIM și TOV PRODENERGO.

28 de companii moldovenești au importat năut, dintre care patru firme au realizat 89% din importuri: VITALCOMUS SRL (40%), VAMCOMPLEX SRL (21%), VITAFOR SRL (14%) și GEOTER-COM SRL (14%).

Comparând exporturile și importurile, se observă că Moldova exportă de aproape patru ori mai mult năut decât importă, o diferență de 298% în termeni de cantitate și 187% în termeni de valoare. În total, în cei 4,5 ani analizați, Moldova a exportat năut în valoare de 54.487.778 de lei și a importat în valoare de 19.002.044 de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Apr. 2026, 14:27
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Apr. 2026, 14:27 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Statul vrea să vândă pachetul minoritar de acțiuni pe care îl deține la Moldindconbank, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Agenția Proprietății Publice și expus consultărilor publice.

Participația este una mică – 2 472 de acțiuni, ceea ce reprezintă doar 0,05% din capitalul băncii. Capitalul social al Moldindconbank ajunge la aproximativ 496,8 milioane de lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 100 de lei, se indică în document.

În nota informativă se precizează că această cotă nu oferă statului nicio influență reală asupra activității instituției financiare, fiind descrisă drept o participație „ultra-minoritară”. În aceste condiții, APP propune ca acțiunile să fie vândute pe piața reglementată.

Această metodă este considerată cea mai potrivită, deoarece permite stabilirea unui preț corect în funcție de cerere și ofertă și asigură un proces transparent de tranzacționare. Totodată, vânzarea pe piața de capital oferă posibilitatea valorificării pachetului fără impunerea unor condiții suplimentare pentru investitori, având în vedere dimensiunea foarte redusă a participației.

Propunerea face parte din proiectul privind actualizarea listei bunurilor de stat supuse privatizării, în care au fost incluse Fabrica de sticlă din Chișinău, precum și Hotelul ”Zarea”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!