Uniunea Europeană, prin Fundația Est-Europeană, ajută tinerii NEET din Republica Moldova să-și dezvolte o afacere

24 Oct. 2022, 17:17
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
24 Oct. 2022, 17:17 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Mai mulți tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET) din toate regiunile Republicii Moldova vor fi instruiți și ajutați să-și dezvolte o afacere acasă. Aceștia vor beneficia de cel puțin 60 de granturi a câte 2.000 de euro. Activitatea are loc în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

Tinerii NEET vor primi suport din partea a zece Fonduri de antreprenoriat pentru tineri din țară, care vor organiza pentru ei activități de abilitare economică, capacitare, instruire și transfer de bune practici.

„În cadrul acestui proiect, ne-am propus să finanțăm zece Fonduri de antreprenoriat pentru tineri. Fiecare fond a primit câte 60 mii euro, pentru a dezvolta activități de cartografiere, de instruire în dezvoltarea economică a tinerilor NEET din toată țara și pentru a lucra cu acest segment de tineri destul de dificil. Sperăm să avem rezultate frumoase, iar tinerii NEET să fie încadrați în câmpul muncii”, declară Ana Ciurac, coordonatoarea de programe a Fundației Est-Europene.

542 de tineri NEET vor beneficia de suport direct, instruiri și activități de mentorat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”.

Diana Bacal, coordonatoarea de proiect din cadrul Fundației Est-Europene menționează „Ne propunem să susținem activitatea economică a tinerilor NEET din localitățile rurale ale Moldovei, care la etapa aplicării nu sunt încadrați în vreo activitate economică, de instruire sau nu au o implicare directă în comunitatea lor. Prin acest proiect, le oferim tinerilor tot suportul, astfel încât să devină motivați să rămână în Republica Moldova și să dezvolte afaceri frumoase, cu impact social major”.

Coordonatorii Fondurilor de antreprenoriat pentru tineri spun că procesul de instruire a fost inițiat.

„Suntem la etapa în care tinerii selectați frecventează orele de curs, învață și explorează ce înseamnă antreprenoriatul și cum să elaboreze un plan de afaceri. După etapa de instruire, unii cursanți, care vor depune dosarele pentru concursul de granturi, vor putea obține un grant nerambursabil în valoare de 2000 euro pentru a-și demara afacerea”, spune Corina Erhan, coordonatoarea proiectului, Fondul de Antreprenoriat pentru tineri, Orhei.

„Fondul de antreprenoriat pentru tineri din Ștefan Vodă oferă un spațiu prielnic pentru ca tinerii NEET să prindă aripi și să-și dorească să inițieze o afacere sau să-și dezvolte niște abilități economice, pentru a se încadra în câmpul muncii. Am stabilit un curs integru de instruiri, alături de specialiști”, subliniază Adelina Barbăneagră, coordonatoarea Fondului pentru tineri, Ștefan Vodă.

„Fondurile pentru tineri sunt foarte importante pentru că ele oferă posibilitatea tinerilor din zonele rurale și urbane să aplice pentru un grant, să învețe să creeze un plan de afaceri”, subliniază  Cristian Slobodeaniuc, consultant, Fundația Est-Europeană.

Prin intermediul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia, Fundația Est-Europeană își propune ca tinerii NEET să se regăsească în viața socială și economică.

Conform legii Republicii Moldova nr. 105/2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă și asigurarea de șomaj, tinerii NEET sunt definiți ca: “tinerii în vârstă de 15–29 de ani, care nu fac parte din populația ocupată, nu studiază/învață în cadrul sistemului formal de educație și nu participă la niciun fel de cursuri sau alte instruiri în afara sistemului formal de educație.

25 Sept. 2026, 16:47
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Sept. 2026, 16:47 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan a cerut sprijinul Irlandei pentru ajutorarea familiilor vulnerabile din Republica Moldova în sezonul rece, inclusiv pentru diminuarea poverii facturilor la energie și căldură. Subiectul a fost discutat cu premierul irlandez Micheál Martin, în cadrul unei întrevederi desfășurate la New York, în marja Adunării Generale a ONU.

„Am discutat și despre securitatea energetică și despre sprijinul de care Moldova are nevoie în perioada următoare. Am vorbit despre posibilitatea ca Irlanda să susțină eforturile noastre de a proteja familiile vulnerabile de povara facturilor și, în același timp, de a consolida reziliența energetică a țării”, a declarat Tofan.

Deocamdată, autoritățile nu au anunțat valoarea unui eventual ajutor financiar din partea Irlandei și nici mecanismul prin care acesta ar putea fi utilizat pentru compensarea facturilor.

Solicitarea vine într-un moment complicat pentru sectorul energetic. Guvernul avertizează că Republica Moldova intră în sezonul rece cu riscuri sporite, iar o parte semnificativă din necesarul de energie va trebui acoperită prin importuri. Pentru această iarnă, autoritățile estimează că aproximativ 59% din necesarul de energie electrică va proveni din import, iar presiunile de pe piețele regionale rămân ridicate.

Executivul a aprobat deja un plan pentru sezonul de încălzire 2026–2027, care include 52 de măsuri și scenarii pentru aprovizionarea cu gaze, energie electrică, energie termică și produse petroliere.

În paralel, Tofan și Micheál Martin au discutat și despre procesul de aderare la Uniunea Europeană. Irlanda deține în prezent Președinția Consiliului UE, iar premierul moldovean a declarat că Republica Moldova este pregătită să deschidă toate clusterele de negociere rămase.

Întrevederea are loc în contextul în care Guvernul caută sprijin extern atât pentru securitatea energetică, cât și pentru protejarea populației vulnerabile de costurile ridicate din sezonul rece.