(VIDEO) Apartamente la jumătate de preț la Paris. Care sunt condițiile

07 Apr. 2021, 14:11
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Apr. 2021, 14:11 // Actual //  MD Bani

Primăria Parisului a scos în vânzare apartamente la jumătate de preș, destinate familiilor cu venituri medii, dar are și anumite condiții. Primele apartamente scoase în vânzare în viitorul cartier Saint-Vincent-de-Paul (arondismentul 14).

Prețul unui metru pătrat va fi de aproximativ 5000 de euro, iar cei interesați pot solicita să devină locuitori până pe data de 31 aprilie. De asemenea, după procuparea apartamentului, proprietarii vor plăti și câte 2,5 euro lunar.

Proiectul este realizat datorită contractului „le bail réel solidaire (BRS)”, care în limba română se traduce ca „chirie reală solidară”.

Potrivit proiectului Primăriei, cumpărătorii vor deveni proprietarii pereților pe o perioadă de 99 de ani, dar nu și al fondului funciar care rămâne sub administrația primăriei. Opreațiunea de vânzare a început ieri, 6 aprilie, scrie Paris.fr.

Pentru a avea acces la aceste apartamente, candidații trebuie să facă parte din categoria persoanelor cu venituri medii și aibă o legătură cu Parisul, trebuie să locuiască sau să lucreze în acest oraș. După ce devine proprietar, noul cumpărător trebuie să-și facă viza de reședința principală în noua locuință.

În cazul în care vrei să vinzi apartamentul, Primăria îl răscumpără la prețul inițial în dependență de inflație.

03 Sept. 2026, 21:12
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Sept. 2026, 21:12 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Concursul pentru ocuparea funcției de director general al S.A. „Moldtelecom” s-a încheiat anticipat, după ce ambii candidați admiși în etapa de selecție au decis să se retragă din competiție.

În aceste condiții, procedura de selectare a noului șef al companiei nu mai poate continua în formula actuală, iar concursul a fost oprit înainte de desemnarea unui câștigător.

Agenția Proprietății Publice (APP), care gestionează participația statului în cadrul companiei, urmează să informeze public despre deciziile ulterioare și despre eventuala organizare a unui nou concurs pentru funcția de director general al Moldtelecom.

Deocamdată, APP nu a comunicat motivele care i-au determinat pe cei doi candidați să renunțe la cursa pentru conducerea uneia dintre cele mai importante companii de telecomunicații controlate de stat.

În concurs fuseseră admiși Viorel Motorniuc și Andrei Preașcă.

Viorel Motorniuc ocupa, la momentul înscrierii în concurs, funcția de director general interimar al Moldtelecom. Anterior, acesta a fost consilier al fostului premier Natalia Gavrilița și a deținut funcții de conducere în cadrul companiilor Bemol, Orhei-Vit și Franzeluța.

Cel de-al doilea candidat, Andrei Preașcă, este director comercial al grupului Eragreat. Anterior, acesta a activat timp de peste două decenii la Orange Moldova, unde a ocupat o funcție de director din 2001 până în noiembrie 2024.