VIDEO Cum afectează războiul piața medicamentelor? Directorul BP: Lucrăm în avans pentru a avea stocuri suficiente

12 Mai 2022, 12:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Mai 2022, 12:09 // Actual //  bani.md

Piața medicamentelor din Republica Moldova nu are de suferit prea mult în contextul războiului din Ucraina. Vasile Cazacu, directorul Balcan Pharmaceuticals, susține că există impedimente logistice, însă produsul brut ajunge la destinație.

Potrivit lui, cel mai mare risc, pe termen scurt, este ca întreprinderea să se confrunte cu lipsuri și neajunsuri. Bunăoară, din cauza acțiunilor militare din țara vecină, au fost perturbate livrările, iar termenii s-au mărit de două-trei ori.

Ucraina, Rusia, Belarus sunt producători semnificativi și cu o prezență semnificativă pe piața Moldovei, credem că există riscul unor deficituri temporare, până nu va fi găsită alternativă. 

Situația pandemică a demonstrat faptul că securitatea farmaceutică este una dintre prioritățile statului. La începutul pandemiei, majoritatea țărilor au interzis exportul de anumite medicamente de pe teritoriul său și s-a creat un vacuum de anumite produse, care ulterior a fost compensat. În ultima perioadă au apărut probleme mai mult logistice. Termenul de livrare.

Termenul de livrare a materiei prime, a ambalajelor, a altor excipienți s-a mărit semnificativ. A fost perturbată logistica atât pe cale maritimă, terestră, cât și pe cale aeriană. În unele cazuri, perioada de livrare s-a dublat, triplat ca timp și cost. Cu întârzieri, produsul ajunge în fabrică. Lucrăm în avans pentru a avea stocuri suficiente și pentru a asigura prezența medicamentelor pe piață”, a relatat Vasile Cazacu.

Balkan Pharmaceuticals este cea mai mare fabrică de medicamente din Republica Moldova. Cu patru fluxuri industriale, întreprinderea asigură producerea a peste 200 de denumiri de medicamente, în diferite forme, doze și variații de ambalaj – comprimate, capsule, pulbere, fiole, flacoane. Compania are planuri ambițioase de extindere către piața CSI și UE, creșterea numărului de angajați, a cifrei de afaceri și a nomenclaturii.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

24 Sept. 2026, 11:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 11:00 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că ajustările tarifelor la energie trebuie făcute la timp, chiar dacă acestea presupun majorări pentru consumatori, pentru a evita acumularea datoriilor în întreprinderile din sector. Totodată, el susține că actuala ajustare a tarifelor nu va fi ultima, iar mecanismul de compensații trebuie extins și orientat mai precis către gospodăriile vulnerabile.

Potrivit lui Grosu, crizele energetice prin care Republica Moldova trece din 2021 au arătat că autoritățile trebuie să fie transparente cu populația și să nu amâne ajustarea tarifelor atunci când costurile reale cresc.

„Prima [lecție] — să fim sinceri cu cetățenii noștri și să ajustăm tarifele la timp. (…) Dacă nu le ajustezi la timp, bagi întreprinderea în datorii. Și cumva îți creează senzația: domnule, dacă amânăm mai încolo. Nu se amână, pentru că datoriile cresc, cresc, cresc și odată va trebui să le onorăm”, a declarat președintele Parlamentului.

Grosu a precizat că actuala rundă de ajustări tarifare nu va fi ultima, sugerând că tarifele vor continua să fie revizuite în funcție de evoluția costurilor din sectorul energetic.

„Această ajustare tarifară nu va fi ultima”, a spus șeful Legislativului.

În paralel, autoritățile intenționează să adapteze sistemul de compensații astfel încât ajutorul să ajungă la un număr mai mare de consumatori și să fie acordat mai țintit. Grosu a amintit că, în primii ani ai crizei energetice, mecanismul s-a concentrat în special pe consumatorii de gaze și energie termică, în timp ce gospodăriile care se încălzesc cu lemne au fost inițial mai puțin acoperite.

Potrivit acestuia, obiectivul Guvernului este majorarea numărului de beneficiari ai compensațiilor. Grosu a spus că atragerea resurselor externe pentru finanțarea sprijinului energetic se află și pe agenda discuțiilor purtate de premier în cadrul vizitei sale la New York.

Guvernul utilizează în prezent un mecanism de compensații monetare pentru consumatorii casnici, calculat în funcție de veniturile gospodăriei, costurile energetice și sursa principală de încălzire. În documentele oficiale aferente sezonului rece 2025–2026, Executivul arată că mecanismul urmărește menținerea sprijinului pentru gospodăriile vulnerabile în contextul variațiilor tarifare.