VIDEO Impas administrativ depășit: Win Capital și Inamstro pot demara proiectul imobiliar

18 Feb. 2026, 11:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Feb. 2026, 11:42 // Actual //  bani.md

Situația unei clădiri sovietice nefinalizate, este pe cale să se elucideze, vom avea o ruină mai puțin în centru capitalei. În acest context, compania cu capital românesc Win Capital, în parteneriat cu firma locală Inamstro, a reușit să deblocheze un impas care viza valorificarea unui bun imobil situat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, 169.

Problemele au apărut în contextul în care o parte din teren, aflat în proprietatea publică a statului, era ocupată fără temei legal de o instituție din apropiere, fapt ce a împiedicat desfășurarea oricăror lucrări și realizarea studiului de fezabilitate necesar dezvoltării proiectului imobiliar.

În acest sens, în luna mai 2025, investitorii au adresat o scrisoare deschisă autorităților centrale ale Republica Moldova, solicitând intervenția acestora pentru soluționarea blocajului și delimitarea terenului aferent construcției aflate în proprietate privată. În document, companiile au invocat lipsa unor decizii administrative clare, întârzierile nejustificate și imposibilitatea valorificării legale a bunului imobil.

„ Inamstro SRL este un dezvoltător imobiliar cu un nume și o reputație în Republica Moldova și peste hotare și este proprietarul construcției nefinalizate pe care ați văzut în spatele clădirii Artico. Acea construcție a fost achiziționată în anul 2022, ulterior în anul 2023, am reușit să atragem și un investitor străin la acest obiect. Un investitor capital român și după multe eforturi, la sfârșitul anului 2025 am obținut dreptul de superficii pe terenul acestei construcții”, a transmis avocatul Inamstro SRL, Ion Briceac.

La mai bine de jumătate de an de la acel demers, situația a început să se clarifice, semn că dialogul instituțional poate genera soluții concrete. Reprezentanții companiilor subliniază că implicarea autorităților, precum și sprijinul oferit de Ambasada României la Chișinău, au avut un rol decisiv în identificarea unei soluții care să permită deblocarea procesului.

„ Dorim să exprimăm recunoștință și mulțumiri autorităților statului, precum și organelor de drept, pentru implicarea în întreg procesul birocratic prin care investitorul străin și compania Inamstro a trecut prin acești ani. Desigur și misiunile diplomatice au dat dovadă de implicare activă în acest proiect”, a subliniat administratorul companiei Inamstro SRL, Serghei Panfili.

În prezent, Win Capital și Inamstro anunță planuri de modernizare a zonei. Construcția nefinalizată, considerată un risc urban, urmează să fie înlocuită cu o clădire modernă, iar dezvoltatorii estimează că lucrările vor fi demarate în perioada următoare. Investitorii privesc evoluția ca pe un semnal pozitiv pentru mediul investițional și pentru perspectivele de dezvoltare ale capitalei.

22 Iul. 2026, 12:10
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Iul. 2026, 12:10 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Aproape trei din patru proprietari de terenuri agricole care sunt obligați prin lege să-și procure polița de asigurare medicală nu își îndeplinesc această obligație, iar sistemul asigurărilor medicale pierde anual venituri estimate la aproape 190 de milioane de lei. Constatările apar în raportul de audit al Curții de Conturi privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2025.

Potrivit auditorilor, la sfârșitul anului 2025, în Sistemul Informațional „Asigurarea obligatorie de Asistență Medicală” erau înregistrate 142 367 de persoane neasigurate care aveau obligația să se asigure individual. Dintre acestea, 136 635 sunt proprietari de terenuri agricole, 4 872 sunt fondatori de întreprinderi individuale, 534 sunt titulari de patentă, 79 sunt avocați, cinci sunt notari și patru sunt executori judecătorești.

Curtea de Conturi estimează că, dacă toate aceste persoane și-ar fi achitat prima de asigurare medicală în sumă fixă, veniturile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală ar fi fost mai mari cu circa 187,3 milioane de lei.

Auditul relevă că cea mai mare problemă o reprezintă proprietarii de terenuri agricole, care constituie 95,9% din totalul persoanelor obligate să procure polița, însă doar 26% dintre aceștia și-au achitat contribuția. Pentru această categorie, valoarea primei de asigurare este de 1 264 de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!