(VIDEO) Mesaj de adio al Ambasadorului SUA în Moldova, Dereck J. Hogan: Plec știind că relația noastră este puternică

20 Iul. 2021, 16:25
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Iul. 2021, 16:25 // Actual //  MD Bani

Mandatul Amsadorului SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan,  a luat sfârșit, acesta și-a îndeplinit misiunea diplomatică de 3 ani în țara noastră. Cu această ocazie oficialul a venit cu un mesaj de adio.

În acest mesaj Ambasadorul a vorbit despre mandatul său în Republica Moldova, dar și despre faptul că aceasta este o țară diversă care i-a oferit o experință inedită. Acesta a spus că s-a simțit onorat să reprezente SUA în fața poporului nostru.

„Este un privilegiu special să fii Ambasador al Statelor Unite în Republica Moldova. Am fost onorat să reprezint Statele Unite în fața poporului Republicii Moldova pe durata ultimilor 3 ani, o perioadă remarcabilă și împlinită a vieții mele.”, a declarat Dereck J. Hogan.

În această perioadă Ambasadorul a cunoscut Republica Moldova, a aflat mai multe despre poporul moldovenesc. Pe durata mandatului său a colaborat îndeapropae cu agricultorii, cu mediul de afaceri, cu autoritățile din domeniul sănătății publice și cu guvernul Republicii Moldova.

„Plec, știind că relația noastră este puternică și în creștere.”, a mai spus Ambasadorul.

Oficialul le mulțumește tuturor celor pe care i-a cunoscut în perioada aflării sale în Republica Moldova.

„Mulțumesc, Moldova, pentru această minunată oportunitate. Ai avut un impact enorm asupra vieții mele și te voi păstra în inimă. La revedere!”

Întregul mesaj poate fi urmărit în VIDEO.

Următorul Ambasador al SUA în Republica Moldova va fi Kent Doyle Logsdon, originar din Sewickley, Pennsylvania. Anterior, Kent Doyle Logsdon a mai ocupat funcțiile de consilier politic în Ucraina, Thailanda, Kazahstan, Pakistan și Germania. Noul ambasador vorbeşte limbile rusă, ucraineană, thailandeză şi germană.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.