(VIDEO) O companie de la noi produce jucării gratuite pentru copiii refugiați. Voluntarul din Germania care îi ajută

14 Mart. 2022, 18:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
14 Mart. 2022, 18:06 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Războiul din Ucraina a perturbat situația din întreaga lume, Republica Moldova fiind afectată în mod special. O mare parte din cetățenii din țara vecină au fugit din calea războiului și s-au refugiat în Republica Moldova. Majoritatea refugiaților sunt femei și copii. Cetățenii Republicii Moldova și mediul de afaceri s-au mobilizat pentru a-i susține pe cetățenii din Ucraina. Acesta este și cazul întreprinderii sociale EduJoc care a început să confecționeze jucării pe care le oferă gratuit copiilor refugiați.

În acest proiect este implicat și Fiete, un tânăr lemnar din Germania. Împreună cu echipa EduJoc, Fiete creează, puzzle-ul cu harta Ucrainei și jucării elastice care sunt vândute în Germania, dar ajung să fie donate copiilor refugiați din Republica Moldova.

Potrivit lui Igor Hîncu, cofondator EduJoc, până în prezent s-au adunat peste 1000 de euro, bani utilizați pentru producerea jucăriilor care sunt donate.

În acest context, compania EduJoc și voluntarul Fiete au devenit subiectul de știri a mai multor publicații germane. Fiete Wohlers, în vârstă de 24 de ani, s-a trezit „blocat” în atelierul de jucării al lui Igor Hîncu de la Floreni, Anenii Noi. După ce a început războiul în Ucraina, Fiete a decis să rămână în Republica Moldova pentru a ajuta la fabricarea distribuirea jucăriilor educaționale din lemn în taberele de refugiați.

 

21 Iul. 2026, 16:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Iul. 2026, 16:42 // Actual //  Grîu Tatiana

Administrația Națională a Drumurilor (AND) a lansat licitația pentru construcția a 5,2 kilometri de trotuare pietonale în șapte localități din raioanele Briceni, Drochia, Ocnița, Șoldănești, Ialoveni, Nisporeni și UTA Găgăuzia. Valoarea estimată a contractelor este de 9 565 998 de lei, fără TVA, ceea ce înseamnă că, raportat la lungimea totală a sectoarelor incluse în proiect, investiția ajunge la aproximativ 1 840 de lei pentru fiecare metru liniar de trotuar.

Lucrările sunt împărțite în două loturi. Primul, în valoare de 6,16 milioane de lei, include trotuare în orașele Briceni, Drochia și Otaci, precum și în satul Răspopeni din raionul Șoldănești. Cel de-al doilea lot, estimat la 3,41 milioane de lei, vizează localitățile Suruceni din raionul Ialoveni, Vulcănești din raionul Nisporeni și municipiul Ceadîr-Lunga.

Cele mai ample lucrări sunt prevăzute în Otaci, unde va fi amenajat un trotuar de aproximativ 1,5 kilometri, și în Drochia, unde va fi construit un sector de circa 1,37 kilometri. Alte trotuare vor fi construite în Briceni, Răspopeni, Suruceni, Vulcănești și Ceadîr-Lunga, cu lungimi cuprinse între câteva sute de metri și aproape 700 de metri.

Potrivit caietelor de sarcini, proiectele nu presupun doar pavarea trotuarelor. Constructorii vor demola porțiunile deteriorate de asfalt și bordurile existente, vor efectua săpături și vor transporta materialele rezultate, după care vor executa fundația din piatră spartă și vor monta borduri noi din beton. Trotuarele vor fi pavate cu dale din beton de 6 centimetri grosime, iar în apropierea acestora vor fi amenajate accese către instituțiile de interes public și vor fi consolidate zonele verzi.

Documentația mai prevede lucrări suplimentare în anumite localități. La Răspopeni va fi amenajată o alveolă pentru stația de transport public, cu platformă asfaltată și lucrări de consolidare a terenului, iar la Ceadîr-Lunga vor fi executate și șanțuri pentru evacuarea apelor pluviale, pe lângă reconstrucția trotuarului.

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la 11 august 2026, ora 10:00, urmând ca după desemnarea câștigătorilor să înceapă lucrările pe sectoarele incluse în proiect.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!