VIDEO Premierul Suediei, în exclusivitate pentru „Punți către Europa”: Nu așteptați până când va fi prea târziu

18 Oct. 2024, 10:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Oct. 2024, 10:25 // Actual //  bani.md

Doi dintre cei mai importanți oficiali suedezi, prim-ministrul Ulf Kristersson și președintele Parlamentului, Andreas Norlén au împărtășit lecții importante jurnalistei Ecaterina Covali despre drumul spre o țară civilizată, cu oameni liberi și fericiți. În interviurile acordate emisiunii „Punți către Europa” la Stockholm, înalții demnitari au transmis mesaje de susținere pentru Republica Moldova, în ajunul unui moment crucial pentru țară, referendumul de aderare la Uniunea Europeană. Urmăriți RLIVE TV, vineri, 18 octombrie curent, la 18:00.

 „Sperăm din toată inima că veți deveni membru al Uniunii Europene și dorim să vă vedem ca pe unul dintre membrii importanți ai familiei occidentale democratice. Evident, considerăm că este decizia dumneavoastră, nu a noastră. Dar sperăm să vă vedem alături”, afirmă prim-ministrul Suediei, ULF KRISTERSSON.

În interviu, președintele Parlamentului de la Stockholm a menționat că Suedia a fost un puternic susținător al obținerii statutului de candidat pentru Republica Moldova. Mai mult, oficialul a declarant că țara sa este gata să ajute în continuare Chișinăul să devină parte integrantă a spațiului comunitar.

„Oamenii din Moldova merită să se bucure de libertățile și de prosperitatea pe care le poate oferi Uniunea Europeană, precum și de pace, ca o condiție prealabilă pentru toate celelalte aspecte. Avem nevoie de pace și stabilitate pentru a susține libertatea și pentru a crea bunăstare și oportunități. Desigur, aceasta este o piatră de temelie a întregului proiect european de creare a unui continent al păcii și al cooperării pașnice”, declară președintele Parlamentului Suediei, ANDREAS NORLÉN.

Din emisiune veți afla cum a fost guvernată, pe timpuri, această țară de pe teritoriul Moldovei de astăzi, cum au reușit suedezii să-și sudeze societatea pentru binele comun sau să adere la NATO într-un timp record… pentru că pacea pentru ei contează cel mai mult.

Proiectul „Punți către Europa” este realizat cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și implementat de Asociația pentru Inițiative Responsabile (ASPIR).

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 17:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 17:23 // Actual //  Ursu Victor

Guvernarea a amânat intrarea în vigoare a noilor reguli privind cetățenia, oferind un răgaz celor care nu au reușit să-și perfecteze actele până la 18 ani. Totuși, prevederea-cheie a fost păstrată: certificatul de naștere nu va constitui dovadă a cetățeniei la majorat, ceea ce menține riscul ca unii tineri să se confrunte în continuare cu blocaje la obținerea buletinului.

Astfel, tinerii care nu și-au perfectat actele de identitate până la 18 ani ar putea beneficia de un moratoriu timp de doi ani. Partidul „Acțiune și Solidaritate” a înregistrat un proiect în Parlament, în care stipulează că persoanele respective nu vor fi supuse procedurii de recunoaștere a cetățeniei până pe 1 ianuarie 2028, scrie REALITATEA.MD.

Dacă vor fi adoptate, reglementările vor viza persoanele născute după 27 august 1991. La data nașterii, cel puțin unul dintre părinți era cetățean moldovean, nu a săvârșit crime de război, militare sau împotriva umanității, nu a fost implicată în activitate teroristă, nu desfășoară activitate care periclitează securitatea statului și nu a fost inclusă în categoria persoanelor în privința cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a aliniat sau care au fost aplicate de Republica Moldova.

De asemenea, prevederile propuse stabilesc că nu se va cere dovada cunoașterii limbii române pentru persoanele născute și domiciliate permanent pe teritoriul Republicii Moldova, care acestea vor recunoașterea cetățeniei și se încadrează în condițiile legale pentru a fi recunoscute drept apatrizi. Ar putea fi scutiți de examene și solicitanții care au cel puțin unul dintre părinți cetățean moldovean, la data nașterii.

„Pentru persoanele care nu și-au formalizat cetățenia prin obținerea actelor de identitate și, respectiv, nu pot face dovada cetățeniei pentru că au ignorat această oportunitate, autoritățile au obligația de a facilita exercitarea dreptului, dar statul nu poate impune cetățenia fără manifestarea de voință a individului”, precizează autorii proiectului de modificare a legii.

Articolele din noua lege a cetățeniei au ajuns subiect de scandal, după ce deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco au relatat despre un tânăr de 20 de ani, care a devenit apatrid pentru că nu și-a perfectat până la majorat buletinul de identitate. Bărbatul este născut în Republica Moldova, are părinți moldoveni și certificat de naștere valid.

Legea prevede că dovada cetățeniei poate fi făcută prin certificat de naștere doar în cazul minorilor. Pe de altă parte, nu este menționat că dacă persoana nu și-a perfectat buletinul de identitate, acesteia îi poate fi retrasă cetățenia.

Reglementările mai stabilesc că persoana care are cel puțin unul dintre părinți moldoveni devine cetățean al țării noastre în momentul nașterii. Conform Constituției statutul nu îi poate fi retras în mod arbitrar.

După izbucnirea scandalului, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” au anunțat înregistrarea proiectelor privind modificarea reglementărilor. PAS a invocat problema în aplicarea legii, nu în prevederile aprobate.

Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, susținea că în Moldova sunt circa 26.000 de persoane care nu au perfectate acte de identitate. Conform oficialului, peste 80% dintre cererile de obținere a cetățeniei Republicii Moldova sunt depuse de persoane din regiunea transnistreană, Rusia și Ucraina.
Eșanu a pasat responsabilitatea pentru scandalul privind legea cetățeniei pe guvernare, menționând că modificările la lege, adoptate în 2025, de fapt au impus mecanisme suplimentare de stabilire a identității.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!