Vine marea scumpire. În februarie va crește tariful la energia electrică. Spînu nu știe cu cât: Discutăm cu Cuciurganul

25 Ian. 2022, 11:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Ian. 2022, 11:36 // Actual //  bani.md

FEE Nord și Premier Energy au venit cu solicitarea de majorare a tarifului pe fundalul creșterii costului energiei electrice de la CET-ui, care acoperă cam 20% din necesarul Republicii Moldova, a explicat ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

Ministrul nu crede că în prezent se așteaptă la o dublare a tarifului la energia electrică.

ANRE va face calculele și în zile următoare va veni cu această ajustare a tarifului la energia electrică. Sau vehiculat cifre de 30%, inclusiv și Premier Energy a spus că această majorare le-ar permite să treacă de perioada de iarnă când consumul de la CET-uri este mai mare”, a precizat ministrul Infrastructurii.

Referindu-se la perioada când tarifele la curentul electric ar putea crește, Spînu a menționat,  în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, că „cel mai probabil ajustarea tarifelor va fi făcută în februarie”.

După scumpirea energiei electrice din februarie, în primăvară vom avea o nouă majorare, în condițiile în care Centrala de la Cuciurgan intenționează să majoreze prețul energiei electrice livrate Republicii Moldova. Or, ministrul Spînu afirmă că va discuta reprezentanții INTER RAO.

Voi discuta cu cei de la Cuciurgan dacă putem avea o prelungirea contractului, în situația de urgență, cu câteva luni pentru a nu admite majorarea costului energiei. Acest lucru s-a întâmplat și în anul 2020”, a mai spus Spînu.

În data de 24 ianuarie, FEE Nord a depus la ANRE o solicitare de majorarea a tarifului la energia electrică. Reprezentanții companiei cer cost de 3.06 lei/kwh. Iar la începutul lunii ianuarie, cel mai mare distribuitor de energie electrică din Republica Moldova, Premier Energy s-a adresat cu o solicitare la ANRE de majorare a tarifelor la energia electrică pentru consumatori. În prezent, tariful pentru populație este de 1,51 lei/kWh, iar dacă solicitarea Premier Energy va fi acceptată de ANRE, prețul per kWh va ajunge la 2,79 lei.

10 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2026, 13:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova ar putea pierde aproximativ 10 milioane de euro într-o singură zi dacă unul din cinci angajați și-ar opri lucrul. Estimarea apare într-o analiză Euronews realizată înaintea grevei generale din Spania, programată pentru 11 noiembrie.

Pentru a compara țările, produsul intern brut din 2025 a fost împărțit la 365 și calculat cât ar însemna 20% din producția medie a unei zile. Ponderea de 20% este ipoteza folosită pentru toate țările din analiză. În cazul unei greve reale, efectul ar depinde de sectoarele în care se oprește lucrul. Transportul, școlile și serviciile publice pot fi afectate mai puternic, în timp ce multe fabrici și birouri își pot continua activitatea.

Germania este prima în clasament, cu o pierdere estimată la 2 miliarde 482 de milioane de euro, urmată de Franța, cu 1 miliard 639 de milioane de euro, și Italia, cu 1 miliard 241 de milioane de euro. Spania ocupă locul al patrulea, cu 926 de milioane de euro, iar Turcia încheie topul cinci, cu 773 de milioane de euro. Urmează Țările de Jos, cu 641 de milioane de euro, Elveția, cu 507 milioane, Polonia, cu 506 milioane, Belgia, cu 351 de milioane, și Irlanda, cu 330 de milioane de euro. În România, costul estimat ar ajunge la 210 milioane de euro.

Republica Moldova se află spre finalul clasamentului în valoare absolută, la același nivel cu Macedonia de Nord. Dintre economiile incluse în comparație, doar Kosovo, cu 6 milioane de euro, și Muntenegru, cu 5 milioane de euro, au estimări mai mici.

O parte din activitatea întreruptă poate fi recuperată după grevă. Banca Franței a estimat că protestele împotriva reformei pensiilor au redus creșterea economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale în primul trimestru din 2023, iar reluarea activității a adăugat aproximativ tot atât în trimestrul următor. O livrare poate fi amânată, o consultație poate fi reprogramată, iar o fabrică poate adăuga un schimb. Totuși, greviștii pot pierde plata pentru ziua respectivă, statul poate rata încasări fiscale, iar un zbor anulat sau o cameră de hotel rămasă liberă poate însemna venituri pierdute definitiv.

Efectele se acumulează când grevele se repetă. Belgia a pierdut peste 1,35 milioane de zile de muncă în 2025, echivalentul a 313 zile la mia de angajați, depășind recordul din 1993. În același an, în Țările de Jos s-au pierdut aproape 60 000 de zile de muncă în urma a 23 de greve, iar în Germania, aproximativ 645 000. Datele preliminare ale Institutului Sindical European sugerează că 2025 a fost anul cu cea mai intensă activitate grevistă din UE de după 1991.