„VinOpera” 2024 – un concert de gală şi două spectacole gratuite: „Pe scenă va urca cea mai bună soprană”

05 Aug. 2024, 09:07
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Aug. 2024, 09:07 // Actual //  bani.md

Festivalul Internaţional de Muzică Clasică „VinOpera” ajunge în aceast an la a VII-a ediţie. Într-un interviu pentru realitatea.md, Cristina Frolov, preşedinta Fundaţiei „Constantin Mimi”, organizatoarea evenimentului, a povestit cum a apărut ideea de a crea un eveniment cultural care să pună în valoare muzica clasică şi vinul.

„Inițiativa îi aparține maestrului Eugen Doga, care, vizitând Castelul Mimi, a exclamat: „Pereții aceștia cântă”. Inspirația a venit și de la concertele lui Andrea Bocelli, organizate în regiunea sa natală, în scopul promovării acesteia și susținerii comunității locale. Prin intermediul „VinOpera” am reuşit să aducem muzica bună mai aproape de oameni, am adus-o la ei acasă, odată cu extinderea evenimentului în sate. Ne bucurăm că putem să organizăm concerte gratuite pentru publicul din zona rurală, însetat de muzica de calitate”, spune preşedinta Fundaţiei Constantin Mimi, Cristina Frolov.

Evenimentul de anul trecut s-a desfăşurat în premieră, în trei locaţii, iar la două dintre ele, în satele Varniţa şi Bulboaca, publicul a avut acces gratuit. Tradiţia continuă şi în acest an. Evenimentul de gală va avea loc în data de 6 septembrie la Castel Mimi, iar în zilele de 14 şi 15 septembrie – în localităţile din preajmă. Toate evenimentele vor include degustări de vin și un proiect nou, creat special pentru „VinOpera”, împreună cu Orchestra Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” și maestrul Mihail Agafița.

„Programul ediției din acest an include trei evenimente, două dintre ele se vor desfăşura gratuit în sate, în locații istorice valoroase. Festivalul începe cu un concert clasic extraordinar la Castel Mimi, unde pe scenă va urca cea mai bună soprană româno-elvețiană, laureată a Premiului Internațional de Operă „Oscar della Lirica” – Elena Moșuc, acompaniată de Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. La fel, vom avea un vernisaj al celor mai bune vinuri de la producători mici, dar cu renume, din Republica Moldova. Iar alte două concerte vor avea loc în satul Bulboaca, în scuarul Gării, atestat drept un monument istoric, și în inima satului Telița, un loc pitoresc pe malul râului Nistru. Pe această cale, doresc să-mi exprim gratitudinea faţă de Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova, care ne-a susţinut şi datorită căruia am reuşit să extindem festivalul timp de trei zile, şi să aducem „VinOpera” în sate. Fără suportul Guvernului României nu am fi reuşit să organizăm un astfel de eveniment, la o asemenea anvergură, cu artişti celebri, la spectacolele cărora să aibă acces gratuit orice doritor.”, susţine Cristina Frolov.

Grupul de Presă Realitatea este partener media al „VinOpera”. Urmăriţi-ne în continuare pentru detalii despre concerte şi artiştii prezenţi în cadrul celor trei zile de eveniment.

30 Oct. 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Oct. 2026, 10:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Persoanele fizice din Republica Moldova au cumpărat în acest an servicii de peste un miliard de lei de pe platformele internaționale. Totodată, platformele analizate au virat la buget peste 311 milioane de lei sub formă de TVA, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul unei emisiuni de la TV8.

Declarațiile au fost făcute în contextul unei discuții despre banii încasați din publicitate de companii precum Meta și Google, care dețin Facebook și, respectiv, YouTube.

Potrivit ministrei, platformele internaționale sunt înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat ca plătitoare de TVA. Acestea achită taxa pentru serviciile vândute persoanelor fizice din țară. În cazul serviciilor cumpărate de persoane juridice, declararea TVA revine companiilor beneficiare.

Cea mai mare contribuție a unei singure platforme fără reprezentanță în Republica Moldova a depășit 81 de milioane de lei. Cele mai mici plăți au fost de câteva sute de lei. Belous nu a dezvăluit căror platforme le corespund aceste sume.

Totodată, ministra a confirmat că achizițiile persoanelor fizice au depășit un miliard de lei. Cheltuielile companiilor se adaugă acestei valori, însă oficiala nu a prezentat un total al serviciilor cumpărate de persoanele juridice.

„Nu pot da o cifră individualizată pe fiecare platformă, deoarece noi vedem doar cifra generală și coincide și cu serviciile de IT”, a explicat Victoria Belous.