Viticultorii se plâng de prețurile mici la comercializarea strugurilor. Nu-și pot recupera investițiile

04 Oct. 2022, 14:29
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
04 Oct. 2022, 14:29 // Actual //  MD Bani

Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a discutat cu membrii Asociației Forța Fermierilor despre prețurile mici la comercializarea strugurilor, aceasta fiind principala preocupare a agricultorilor.

Potrivit viticultorilor, între interesele producătorilor și procesatorilor de struguri nu există un echilibru. Viticultorii spun că producția de struguri din anul curent este în creștere, însă procesatorii nu sunt dispuși să cumpere cantitățile disponibile. De asemenea, viticultorii se plâng de prețurile mici pentru comercializarea strugurilor, aceștia neputând să-și răscumpere eforturile investiționale.

„În discuții, au fost identificate și premisele ce au generat situația actuală, printre care se numără: omiterea etapei de organizare și planificare a producției, lipsa contractelor durabile cu procesatorii și ignorarea tendințelor actuale și de perspectivă privind cultivarea soiurilor de struguri.” se arată într-o postare pe Facebook a MAIA.

De asemenea, ministrul Vladimir BOLEA a declarat că, vor fi inițiate discuții și cu procesatorii, pentru a analiza în complex informațiile în scopul definirii unor soluții viabile.

Analizând site-urile de anunțuri și prețurile de la piața de pe strada Cărbunari 9, unde are loc iarmarocul de comercializare a strugurilor, prețul pentru un kilogram de struguri variază între 4 și 12 lei, în dependență de soi și producător.

Realitatea Live

27 Ian. 2026, 11:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Ian. 2026, 11:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețul benzinei standard COR 95 a atins pragul de 23 lei pentru un litru, potrivit noilor prețuri maxime de referință stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pentru data de 28 ianuarie. Față de ziua precedentă, benzina se scumpește cu 1 ban, iar motorina crește cu 7 bani, ajungând la 19,76 lei/litru.

Comparativ cu nivelul de acum zece zile, creșterile sunt considerabile. Atunci, benzina 95 costa 22,61 lei/litru, iar motorina 19,10 lei/litru. Asta înseamnă că benzina s-a scumpit cu 39 de bani pe litru, iar motorina cu 66 de bani într-un interval relativ scurt.

Preţurile la carburanţi sunt stabilite zilnic de ANRE, în baza cotațiilor externe la produsele petroliere, a cursului de schimb valutar, a marjei comerciale și a taxelor prevăzute de legislație.