„Vrem să lucrăm” Călin Vieru, publică gânduri pe care le consideră importante în raport cu tot ce se întâmplă cu HoReCa

13 Sept. 2021, 12:51
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
13 Sept. 2021, 12:51 // Actual //  MD Bani

În contextul perioadei pandemice prin care trece țara noastră, antreprenorul Călin Vieru a considerat necesar să pună pe hârtie câteva gânduri importante în raport cu tot ce se întâmplă cu HoReCa.

Astfel, într-o postare publicată pe Facebook acesta a scris:

Vrem să lucrăm

„Acum, după suișurile și coborâșurile urâtei pandemii, vreau să vin cu câteva gânduri cărora nu li s-a acordat cuvenita atenție în perioada restricțiilor economice. Insist asupra lor deoarece mâine-poimâine ne va lovi un nou val pandemic, iar de acolo înainte noi restricții și, spre regret noi falimente pentru unii colegi de breaslă.

Încep de la faptul că, pe vremea restricțiilor, eu unul nu am fost foarte supărat pe statul RM, care știm bine, nu a mișcat un deget pentru soluționarea problemelor antreprenorilor, îndeosebi a celor din HoReCa. Mă ghidam după clișee vechi, un fel de coduri anarhice (liberale) , ceea ce însemna: pe cât mai puțin intervine statul în afacerea ta, pe atât mai  sănătoasă e afacerea. De ce un astfel de clișeu? Deoarece în decurs de 30 de ani statul a făcut tot posibilul ca să distrugă în noi spiritul antreprenorial, ne-a transformat în colectori de taxe și plătitori de impozite. Iar sintagma TVA trebuia să ne înlocuiască cuvântul mamă. Acesta, însă, e un subiect pentru altă discuție.

Revenind la ale noastre, mai bine zis la perioada restricțiilor absolute , eu unul mă consolam cu versurile parafrazate ale marelui poet: ,, Nu am Stat cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc/ Vei fi mare tu, eu voi fi mic…”. Majoritatea din noi doream din partea statului (guvernului)  un singur lucru: posibilitatea de a munci. ,,Vrem să lucrăm”, scandau manifestanții HoReCa în PMAN nu o singură dată. Erau și voci care făceau trimitere la statul German, Francez, SUA etc., unde guvernele acestora au susținut financiar mai multe domenii ale economiei și, în primul rând, domeniile scoase total din circuit.

După cum am mai spus, nu am fost adeptul injecțiilor monetare din partea statului RM în mediul antreprenorial, deoarece – fapt demonstrat de 30 de ani – statul dacă îți dă un ou, apoi îți ia un bou. Astfel, prin vorbă scrisă sau spusă, eu chemam la alte forme de ajutoare, cum ar fi: schimbarea politicii fiscale pe perioada pandemică și post-pandemică, revizuirea taxelor locale, acționarea instrumentelor administrative și altele.

Eram ferm convins că asta e calea cea dreaptă și unica posibilă. Totuși, undeva în adâncuri, mă tot rodea o întrebare deloc retorică: De unde și până unde statul de o seculară alcătuire capitalistă, devine peste noapte unul generos și foarte darnic în raport cu antreprenorii săi? O adevărată soră de caritate, Domnii mei. Însă, ceva nu se leagă în această ecuație. Știu încă din cursul de economie politică, încă de la ,,tătuca,” Marx, cât de greu și aproape imposibil se desparte capitalistul de banii săi. Am încercat să judec la rece și iată unde am ajuns: în vara anului 2020 guvernul RM scoate restricțiile și mediul de afaceri încet-încet se ridică. Noi cei de la HoReCa ne ciocnim de un foarte ciudat fenomen: nu reușim să adunăm echipa la muncă. Mai exact, din întreg corpul de angajați s-au prezentat abia dacă jumătate. Am dat telefoane concurenților noștri din oraș și din raioane, la ei situația era și mai gravă. Zilele trecute, partenerul meu tot ofta că de 3 luni stă cu masa pusă. Adică, deține un local- poziție ultra centrală, renovare- design ultimul răcnet, dotare tehnică- utilaje de ultimă generație, și nu poate porni antrepriza pe motivul deficitului de cadre. Atunci pornisem propria investigație. Am dat telefoane lui Ionică – barman, bucătarului Petrică, Ioanei ospătăriță și doamnei Ionescu contabil. Aflu îndată că toți ei sunt deja angajați în diferite societăți IT. ,,Pe ce motiv? Lefuri mai mari? Vacanțe mai lungi? Pachet social?”. „Nu… Și atunci care este motivul? De ce ați plecat?”. Răspuns: ,,Cât a stat HoReCa fără lucru și ceea ce e mai important, fără perspectivă, în IT am găsit stabilitate și remunerare. Că-i frig, că-i cald, plouă sau ninge, protest sau revoluție banii intră pe card. Iar HoReCa, se zvonește că în toamnă din nou va fi închisă… Și atunci a devenit totul clar. Marele state capitaliste, alocând lefuri și susținere întregului corp HoReCa, nu au făcut-o din spirit caritabil sau din filantropie, ci au făcut-o pentru: 1) a păstra încorporate aceste ramuri pe timp de pandemie; 2) a stăvili migrația din ramurile conservate spre cele active; 3) a menține echilibrul pieței; iar de aici, cel mai important 4)  revenirea la Status Quo-ul ante.

Ceea ce ține de RM, viitorul ei cred eu, stă în turismul receptor și ramurile conexe, iar asul nostru din mânecă este bine cunoscutul ,, Drum al vinului,” – o abordare inedită, originală și departe de a fi copiată. IT-ul este important, desigur. E pe val, e la modă, cu o singură obiecție: nu este atât de organic cum ar fi proiectul național ,,Drumul vinului,”. Dar acesta, iarăși  este un subiect pentru o altă discuție, desigur. Iată de ce pe final, vin cu o tristă constatare și anume: statul RM are deja un mare păcat, știind bine – migrarea în masă a cetățenilor săi peste hotare. Acum RM, stă în fața celui de al doilea păcat- migrarea slujbașilor din ramurile blocate de pandemie (în cazul repetat al nesusținerilor) spre cele „încă” active. Și ca final dispariția în masă a unor sectoare, cum ar fi HoReCa de pe piața noastră. Ultimul în perspectivă ar fi colacul salvator pentru RM.”

Realitatea Live

24 Apr. 2024, 11:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Apr. 2024, 11:05 // Actual //  bani.md

Victoriabank și CCF Moldova își unesc forțele pentru a le schimba viața copiilor care se duc la culcare flămânzi. În preajma Paștelui, fiecare faptă bună contează. Noi am decis să lansăm prima campanie de donație contactless din țară pentru a oferi suport micuților care trăiesc în sărăcie extremă sau absolută. Victoriabank are un parteneriat frumos cu CCF Moldova deja de 10 ani, iar din dorința de a extinde această colaborare susținem încă o inițiativă a asociației – „Rostul Postului”.

În aceste ultime două săptămâni din postul Paștelui, te îndemnăm să le oferi o mână de ajutor copiilor vulnerabili. Am instalat boxe dotate cu POS-uri prin care poți face donații contactless. Cutiile se vor afla în trei dintre sucursalele Victoriabank din municipiul Chișinău:

  • Sucursala 3 – str. 31 August 1989 nr. 141
  • Sucursala 11 – bd. Ștefan cel Mare nr. 77
  • Sucursala 12 – bd. Moscova nr. 3

Suma fixă ce poate fi oferită este de 100 de lei. Donațiile pot fi făcute de pe carduri emise de orice bancă – fie unul fizic sau unul digital (din portofelul electronic).

„Susținem deja de un deceniu inițiativele CCF Moldova, pentru că dorim să oferim cât mai multor copii șansa la o viață mai bună. Suntem parte a comunității și ne bucurăm să aducem tehnologia și în proiecte de implicare socială. „Rostul Postului” îți oferă posibilitatea să transferi contravaloarea meselor către copiii care au mare nevoie. Prin opțiunea de a dona contactless cu ajutorul POS-urilor dedicate aducem o alternativă modernă unui obicei tradițional, cel de a face donații”, a declarat Sorin Bălănel, directorul de Marketing al Victoriabank.

Cum mai poți face donații?

Accesează cel mai mare restaurant virtual – https://www.rostulpostului.md/

Selectează orice poftești din meniu

Donează contravaloarea produselor selectate

Campania socială „Rostul Postului”, desfășurată de CCF Moldova pentru al optulea an consecutiv, va dura până în data de 4 mai 2024, timp în care poți accesa restaurantul virtual ori de câte ori vrei.

„Prin intervențiile CCF Moldova, urmărim să sprijinim familia ca să-și dezvolte abilități și competențe de gestionare a gospodăriei, să asigure necesarul copiilor cu demnitate și împlinire. Prin această campanie, Rostul Postului, de opt ani de zile facem apel la solidaritatea oamenilor, încurajându-i la fapte cu rost în această perioadă a celui mai mare post din an. Acum, cu inovația Victoriabank, e atât de simplu să fii bun. Banii colectați se transformă în sprijin material. Procurăm păsări, animale, copaci sau răsad, lucruri care îi responsabilizează pe părinți să muncească în continuare pentru a-și păstra familiile unite. An de an, rezultatele aduc un impact frumos în viețile copiilor și familiilor lor”, a menționat Tatiana Codreanu, director comunicare și fundraising CCF Moldova.

Postul înseamnă și fapte bune! Hai să transformăm fiecare zi de post într-o binecuvântare pentru cei mai vulnerabili din comunitatea noastră. Alătură-te nouă și fii parte din această acțiune de generozitate.

Victoriabank, #CuPoftăDeFapteBune

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău