Zaharova îl atacă pe Aurescu în polemica „limbii moldovenești”: „Nici Aurescu nu a existat niciodată, dar a fost creat”

22 Mart. 2023, 05:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Mart. 2023, 05:15 // Actual //  bani.md

Deranjată de o declaraţie a ministrului român de externe Bogdan Aurescu, care a spus, luni, la Bruxelles, că aşa-numită limbă moldovenească nu există, ci este un construct artificial creat de Uniunea Sovietică şi folosit apoi de Rusia în scopuri propagandistice, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, i-a dat replica, marţi, fără niciun fel de tact diplomatic, spunând că în această logică şi ministrul român de externe poate fi numit o „construcţie artificială”, relatează News.ro.

„Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că limba moldovenească nu a existat niciodată, ea ar fi fost creată artificial în perioada sovietică. Nici domnul Bogdan Aurescu nu a existat niciodată, dar până la urmă a fost creat. Este posibil acum să-l numim o „construcţie artificială”?” – a scris marţi Maria Zaharova pe contul său de Telegram.

Ea îl jigneşte chiar pe şeful diplomaţiei române, continuând: „Spre deosebire de ministrul român, limba moldovenească reprezintă un fenomen important în istoria lumii”.

În plus, Zaharova afirmă că „limba moldovenească este mai veche decât limba română” şi face trimitere la o altă postare a ei de pe Telegram făcută sâmbătă, 18 martie, când reacţionase la un comunicat al MAE român ce saluta adoptarea, la Chişinău, a legii referitoare la „limba română”.

Conform explicaţiilor Mariei Zaharova, limba română şi limba moldovenească sunt într-adevăr asemănătoare, dar „sunt dialecte diferite”. Argumentele – îndoielnice – pe care le aduce în continuare Zaharova se încheie cu concluzia elucubrantă că limba română ar trebui redenumită limba moldovenească, pentru că aceasta din urmă este mai veche decât româna.

„În lingvistica istorică, există de mult timp un consens în privinţa limbilor moldovenească şi română. Ele sunt într-adevăr asemănătoare, dar sunt dialecte diferite. Limba moldovenească este o limbă veche a moldovenilor, este menţionată în lucrări din secolul al XVII-lea. În 1628, a fost publicată cartea savantului german I. Alsted „Comorile cronologiei”, în care moldoveneasca – lingua moldavorum – este menţionată în tabelul limbilor şi dialectelor Pământului. Există, de asemenea, referiri mai vechi la limba moldovenească, până în secolul al XVI-lea. Şi atunci nu exista limba română, exista limba română veche, care se numeşte mai corect, aşa cum consideră majoritatea cercetătorilor, limba valahă. Limba română propriu-zisă s-a format abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, după ce teologul român Samuil Micu-Klein a creat un set de reguli şi o gramatică. Mai mult decât atât, limba moldovenească, ca limbă a statalităţii moderne, este în mod organic un simbol al autoidentificării locuitorilor moldoveni, formată în interiorul graniţelor moderne din 1940. Prin abandonarea limbii moldoveneşti, actualul regim de la Chişinău ridică întrebarea: a cui este acum Basarabia (care a fost ocupată de România până în 1940) şi cui aparţin pământurile de-a lungul Nistrului (care au făcut parte din Ucraina până în 1940)? În mod paradoxal, limba moldovenească este acum păstrată oficial doar în Transnistria. Dacă vor să rescrie numele limbii, atunci să se ţină de logica istorică şi să numească limba română moldovenească, şi nu invers”, a recomandat Zaharova în postarea ei de sâmbătă.
Bogdan Aurescu: „Aşa-numită limbă moldovenească nu există”
Aflat luni la Bruxelles, unde a participat la Consiliul Afaceri Externe al UE, şeful diplomaţiei române Bogdan Aurescu a fost întrebat despre această reacţie a reprezentantei Ministerului de Externe de la Moscova.

„Nu se obişnuieşte ca un ministru de externe să comenteze declaraţiile unui alt ministru de externe”, a spus Bogdan Aurescu. El a precizat că, atunci când Parlamentul de la Chişinău a luat această decizie istorică, România a salutat acest pas foarte important. „Pentru că restabileşte adevărul istoric legat de numele oficial al limbii din Republica Moldova. În acelaşi timp, este un gest de maturitate al societăţii din Republica Moldova şi al aderării la valorile europene. Aşa-numită limbă moldovenească nu există, este un construct artificial creat de Uniunea Sovietică şi folosit mai apoi de Rusia în scopuri propagandistice”, a spus Bogdan Aurescu, citat de TVR Moldova.

Proiectul referitor la înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toată legislaţia Republicii Moldova a fost adoptat, săptămâna trecută, în Parlamentul de la Chişinău. Astfel, în toată legislaţia ţării, termenul „limba română” va trebui să înlocuiască sintagmele „limba moldovenească”, „limba oficială”, „limba de stat” şi „limba maternă”. Totodată, sărbătoarea naţională „Limba noastră”, aşa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi zilele de odihnă şi în Codul muncii, va fi redenumită „Limba română”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Sept. 2026, 11:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 11:00 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că ajustările tarifelor la energie trebuie făcute la timp, chiar dacă acestea presupun majorări pentru consumatori, pentru a evita acumularea datoriilor în întreprinderile din sector. Totodată, el susține că actuala ajustare a tarifelor nu va fi ultima, iar mecanismul de compensații trebuie extins și orientat mai precis către gospodăriile vulnerabile.

Potrivit lui Grosu, crizele energetice prin care Republica Moldova trece din 2021 au arătat că autoritățile trebuie să fie transparente cu populația și să nu amâne ajustarea tarifelor atunci când costurile reale cresc.

„Prima [lecție] — să fim sinceri cu cetățenii noștri și să ajustăm tarifele la timp. (…) Dacă nu le ajustezi la timp, bagi întreprinderea în datorii. Și cumva îți creează senzația: domnule, dacă amânăm mai încolo. Nu se amână, pentru că datoriile cresc, cresc, cresc și odată va trebui să le onorăm”, a declarat președintele Parlamentului.

Grosu a precizat că actuala rundă de ajustări tarifare nu va fi ultima, sugerând că tarifele vor continua să fie revizuite în funcție de evoluția costurilor din sectorul energetic.

„Această ajustare tarifară nu va fi ultima”, a spus șeful Legislativului.

În paralel, autoritățile intenționează să adapteze sistemul de compensații astfel încât ajutorul să ajungă la un număr mai mare de consumatori și să fie acordat mai țintit. Grosu a amintit că, în primii ani ai crizei energetice, mecanismul s-a concentrat în special pe consumatorii de gaze și energie termică, în timp ce gospodăriile care se încălzesc cu lemne au fost inițial mai puțin acoperite.

Potrivit acestuia, obiectivul Guvernului este majorarea numărului de beneficiari ai compensațiilor. Grosu a spus că atragerea resurselor externe pentru finanțarea sprijinului energetic se află și pe agenda discuțiilor purtate de premier în cadrul vizitei sale la New York.

Guvernul utilizează în prezent un mecanism de compensații monetare pentru consumatorii casnici, calculat în funcție de veniturile gospodăriei, costurile energetice și sursa principală de încălzire. În documentele oficiale aferente sezonului rece 2025–2026, Executivul arată că mecanismul urmărește menținerea sprijinului pentru gospodăriile vulnerabile în contextul variațiilor tarifare.