1% din bogații lumii controlează jumătate din banii planetei

19 Ian. 2026, 13:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Ian. 2026, 13:49 // Actual //  Ursu Victor

În timp ce elitele globale se reunesc în această săptămână la Forumul Economic Mondial de la Davos, datele privind inegalitatea globală ating niveluri alarmante. Un nou raport publicat de Oxfam arată că, în 2025, averea miliardarilor a crescut de trei ori mai rapid decât media ultimilor cinci ani, în timp ce aproape jumătate din populația lumii trăiește în sărăcie, scrie Oxamamerica.

Potrivit raportului „Resisting the Rule of the Rich”, averea totală a miliardarilor a crescut în 2025 cu peste 16%, ajungând la un nivel record de 18,3 trilioane de dolari, în condițiile în care milioane de oameni se confruntă cu costuri tot mai mari pentru hrană, locuințe și servicii medicale. Oxfam avertizează că această concentrare extremă a bogăției amenință drepturile lucrătorilor, stabilitatea economică și sistemele de protecție socială.

Organizația identifică cinci moduri principale prin care miliardarii afectează economia:

În primul rând, cea mai mare parte a averilor miliardarilor nu este obținută prin muncă, ci provine din moșteniri, corupție, relații de tip clientelar sau putere de monopol. Oxfam estimează că aproximativ 60% din averea miliardarilor are aceste surse, iar transferurile masive de avere prin moștenire creează o nouă „aristocrație economică” cu influență disproporționată asupra politicii și economiei globale.

În al doilea rând, puterea monopolurilor alimentează inegalitatea și dezechilibrele economice globale. Numărul miliardarilor a depășit 3.000 pentru prima dată în 2025, iar Elon Musk a devenit primul om din lume cu o avere netă de peste 500 de miliarde de dolari. Exemplele invocate includ pe Jeff Bezos, care a construit imperiul Amazon, ce domină peste 70% din comerțul online în mai multe țări europene, și pe Aliko Dangote, care deține o poziție cvasi-monopolistă pe piața cimentului din Nigeria și o influență majoră pe continentul african.

În al treilea rând, miliardarii evită impozitarea moștenirilor, lipsind bugetele publice de resurse esențiale. Oxfam arată că 36% din averea miliardarilor provine din moșteniri, iar în următoarele trei decenii peste 5,2 trilioane de dolari vor fi transferate către moștenitori, în mare parte fără a fi impozitate. Două treimi dintre state nu aplică taxe pe moștenirile către descendenți direcți, iar jumătate dintre miliardari trăiesc în țări fără impozit pe moștenire.

În al patrulea rând, Statele Unite sunt conduse de un președinte miliardar cu o agendă favorabilă elitelor, afirmă Oxfam. La un an de la revenirea la putere, președintele Donald Trump ar fi promovat politici care reduc protecția socială și drepturile lucrătorilor, în timp ce acordă facilități fiscale majore ultra-bogaților și marilor corporații. Potrivit estimărilor, așa-numitul „Big Beautiful Bill” ar urma să reducă impozitele celor mai bogați 0,1% americani cu 311.000 de dolari de persoană, concomitent cu tăieri ale programelor sociale și creșteri de taxe pentru gospodăriile cu venituri foarte mici.

În al cincilea rând, miliardarii contribuie disproporționat la poluarea climatică. Analiza Oxfam arată că o persoană din cei mai bogați 0,1% produce într-o singură zi mai multă poluare cu carbon decât cei mai săraci 50% ai populației globale într-un an întreg. Dacă întreaga populație ar consuma la acest nivel, bugetul global de carbon ar fi epuizat în mai puțin de trei săptămâni.

„Cei mai bogați oameni din lume finanțează și profită de distrugerea climei, în timp ce majoritatea populației suportă consecințele fatale ale acestei puteri necontrolate”, a declarat Amitabh Behar, director executiv al Oxfam International.

Organizația avertizează că tendințele actuale ale inegalității globale sunt inacceptabile și cere guvernelor să adopte politici ferme pentru reducerea puterii economice a miliardarilor, impozitarea corectă a marilor averi și reconstruirea protecției sociale, pentru a limita efectele economice și sociale ale concentrării extreme a bogăției.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

23 Sept. 2026, 15:19
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 15:19 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania turcă ONUR Taahhüt Taşımacılık İnşaat Ticaret Ve Sanayi A.Ş., sancționată în acest an de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru o practică coluzivă într-un proiect din Ucraina, a câștigat un nou contract rutier în Republica Moldova. Firma va construi drumul de ocolire a orașului Cimișlia, investiție estimată la 43,3 milioane de euro și finanțată de Banca Europeană de Investiții.

Contractul pentru construcția noului sector al drumului M3 a fost semnat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în prezența vicepremierului Vladimir Bolea. Centura va avea peste 7 kilometri și va fi construită integral pe un traseu nou, în extravilanul orașului Cimișlia. Proiectul urmărește devierea traficului de tranzit, inclusiv a transportului greu, în afara zonei urbane. Ministerul a anunțat oficial proiectul la 22 septembrie.

Proiectul include construcția a două poduri și trei intersecții denivelate, precum și instalarea iluminatului rutier, parapetelor de protecție, marcajelor și semnalizării. Lucrările sunt planificate să dureze aproximativ doi ani și jumătate.

„M3 este un drum important pentru legătura dintre centrul și sudul țării, pe traseul Chișinău–Comrat–Giurgiulești–frontiera cu România. Pe această rută circulă atât transport de pasageri, cât și de mărfuri, iar noul drum de ocolire va face deplasarea mai eficientă”, a declarat Vladimir Bolea.

Licitația a fost organizată în cadrul programului „Moldova Roads III B”, finanțat de Banca Europeană de Investiții. Documentele BEI confirmă că procedura pentru construcția centurii Cimișlia este desfășurată de beneficiarul proiectului în conformitate cu regulile de achiziții ale băncii, BEI nefiind ea însăși parte a contractului.

Contractul vine însă la câteva luni după ce ONUR și 53 dintre subsidiarele sale au fost sancționate de BERD. Banca a anunțat o sancțiune totală de trei ani și trei luni, formată dintr-o perioadă de excludere de un an și trei luni de la proiectele finanțate de BERD, urmată de doi ani de neexcludere condiționată.

Investigația Oficiului de Conformitate al BERD a stabilit existența unei înțelegeri necorespunzătoare menite să asigure atribuirea unui contract către ONUR într-un proiect finanțat de bancă în Ucraina. BERD a calificat fapta drept „practică coluzivă”. Compania și-a recunoscut răspunderea și a cooperat cu anchetatorii, circumstanțe care au fost luate în calcul la stabilirea sancțiunii.

BERD precizează că, pe durata excluderii, ONUR și cele 53 de subsidiare nu sunt eligibile să participe la proiectele finanțate de instituție. Sancțiunea se califică și pentru mecanismul de excludere reciprocă între unele bănci multilaterale de dezvoltare.

Sancțiunea BERD nu a dus însă la excluderea ONUR din licitația pentru centura Cimișliei. Potrivit documentelor de evaluare ale procedurii, compania a declarat sancțiunile aplicate de alte instituții financiare, iar situația a fost analizată. Concluzia a fost că acestea nu se extind asupra contractului respectiv, finanțat de BEI, compania nefiind sancționată de Banca Europeană de Investiții.

Anterior, solicitat să comenteze situația, ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat că licitația este organizată potrivit procedurilor finanțatorului și că Ministerul Infrastructurii nu intervine în desemnarea companiei câștigătoare.

ONUR nu este la primul contract important în infrastructura rutieră din Republica Moldova. Compania turcă a executat anterior lucrările pe sectorul M3 Porumbrei–Cimișlia, finanțat de asemenea din surse externe. Noul contract îi asigură continuarea intervențiilor pe coridorul M3, de această dată prin construcția centurii propriu-zise a orașului Cimișlia.