Numirea noilor membri ai Consiliului de Administrație al Moldovagaz, încă în ceață

28 Nov. 2024, 09:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Nov. 2024, 09:35 // Actual //  Ursu Victor

Nominalizarea noilor membri ai Consiliului de Administrație al Moldovagaz rămâne sub semnul întrebării, în pofida unui consens preliminar între Ministerul Energiei și Gazprom. Ministrul Energiei, Victor Parlicov susține că propunerile vor fi supuse unei noi proceduri de votare, dar procesul depinde de convocarea ședinței Consiliului de Observatori.

Conform Ministerului Energiei, propunerile pentru Consiliul de Administrație sunt Dorin Junghietu – Președinte al Consiliului de Administrație, Vadim Ceban – Vicepreședinte și Eduard Calancea și Radu Mandraburca – Membru.

„Există un consens privind aceste nominalizări, iar următorul pas este organizarea ședinței Consiliului de Observatori pentru aprobarea lor. Ne dorim un Consiliu de Administrație funcțional cât mai curând posibil”, a declarat Victor Parlicov.

În acest context, ministrul a precizat că discuțiile legate de un proiect privind desemnarea conducerii temporare la Moldovagaz pot fi considerate închise, afirmând că „nu va fi nevoie de măsuri suplimentare”.

Cu toate acestea, surse citate de BANI.MD susțin că Gazprom nu intenționează să convoace ședința Consiliului de Observatori în viitorul apropiat. Convocarea ar trebui făcută de Vitalie Markelov, vicepreședintele Consiliului de Administrație de la Gazprom, care încă nu a stabilit o dată a ședinției pentru aprobarea membrilor CA.

Pe 25 septembrie, urma să fie stabilit un nou Consiliu de Administrație la Moldovagaz, dar Ceban a rămas interimar, în lipsa unei decizii a Consiliului de Observatori. Acest consiliu are șase membri: patru din partea Gazprom și doi din partea Republicii Moldova, iar deciziile se iau cu cel puțin cinci voturi, ceea ce complică luarea unei hotărâri clare.

Moldovagaz este controlată majoritar de Gazprom (50%), urmată de Agenția Proprietății Publice (35,3%) și Tiraspoltransgaz (13,14%). Conform datelor financiare, compania a înregistrat un profit de 1,282 miliarde de lei în 2023, comparativ cu pierderile de 323 milioane de lei în 2022.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Ian. 2026, 09:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Ian. 2026, 09:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Alexandr Slusari, membru al Consiliului Energocom, îl acuză pe fostul consilier municipal Ruslan Verbițchi că manipulează cifrele despre tarifele la gaze și creează artificial impresia că moldovenii ar fi jefuiți cu sute de milioane de euro prin facturi umflate.

Într-o reacție pentru BANI.MD, Slusari afirmă că Verbițchi „încurcă voit structura tarifului” și atribuie greșit componentele care formează prețul final plătit de consumatori.

„28% nu este transport, ci distribuție. Oricine poate verifica acest lucru pe site-ul ANRE. Acești bani nu sunt plătiți de Energocom, ci direct de consumatori către companiile din grupul Moldovagaz. Serviciile de transport reprezintă doar 4,84%”, spune Slusari.

Potrivit acestuia, cifra de 320 de milioane de euro invocată de Verbițchi reprezintă strict costul de achiziție a gazelor de către stat și nu include nicio altă componentă obligatorie: distribuția, transportul, rezervarea capacităților, taxele ANRE și TVA.

Slusari explică mecanismul real al formării tarifului: la un preț de achiziție de 410 euro pentru mia de metri cubi, un metru cub costă aproximativ 8 lei. La acest preț se adaugă, în medie, încă circa 5 lei pentru distribuție, logistică și TVA, ceea ce duce tariful corect într-o zonă de 14,7–15 lei pe metru cub.

„Acesta este tariful pe care ANRE ar fi trebuit să îl aprobe deja. Dar ei trag de timp din cauza devierilor financiare ale Moldovagaz, despre care nu se știe nici când au apărut, nici de ce nu au fost acoperite la timp prin ajustarea tarifelor”, afirmă Slusari.

În opinia sa, adevărata problemă nu este la Energocom, ci la Moldovagaz și la modul în care ANRE a gestionat situația.

„Toată opoziția antieuropeană a tăcut. Nimeni nu protestează la ANRE, deși acolo se ține tariful artificial ridicat pentru a acoperi pierderile Moldovagaz. Tac pentru că știu cine e vinovatul și nu se poate de atacat Moldovagaz”, susține Slusari.

El mai acuză că Moldovagaz ar fi cumpărat gaz „foarte scump, posibil cu rea intenție”, iar într-un an electoral tarifele nu au fost ajustate la timp, ceea ce a generat actualele deviații financiare.

Reacția vine după ce Ruslan Verbițchi a susținut că statul a cumpărat pentru anul 2026 circa 782 de milioane de metri cubi de gaze la un preț mediu de 410 euro mia de metri cubi, pentru aproximativ 320 de milioane de euro, în timp ce populația ar urma să achite prin tarife circa 667 de milioane de euro, ceea ce ar însemna un „supraplus” de peste 300 de milioane de euro.

Slusari califică aceste calcule drept „beleberdă” și avertizează că manipularea cifrelor riscă să deturneze atenția publică de la adevărata problemă: pierderile istorice ale Moldovagaz și protecția de care aceasta ar beneficia din partea regulatorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!