„Aerofood” cere Aeroportului să înceteze „blocarea abuzivă” a procesului de evacuare a bunurilor

28 Feb. 2025, 15:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Feb. 2025, 15:42 // Actual //  bani.md

Compania „Aerofood”, care a administrat până astăzi, 28 februarie curent, mai multe localuri din incinta Aeroportului din Chișinău, acuză administrația aerogării că încalcă legea împiedicând evacuarea bunurilor companiei și denunță încălcarea dreptului la proprietate. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, „Aerofood” nu a pus și nu pune niciun fel de obstacole în calea eliberării spațiilor comerciale. Este vorba despre restaurantul „Plai”, „Aero Cafe” și Business Lounge, situate în zona sterilă a aerogării.

Compania anunță că, pe data de 7 februarie 2025, Aeroportul a notificat oficial compania „Aerofood” cu privire la obligația de restituire a bunurilor transmise în locațiune și eliberarea spațiilor, în termen de 20 de zile de la data rezoluțiunii contractului. În cadrul aceleiași notificări, administrația aeroportului a informat că va constitui o comisie de predare-primire a bunurilor.

„În acest sens, pe 25 februarie 2025, „Aerofood” a transmis o adresă oficială prin care a informat Aeroportul despre persoanele desemnate din partea companiei în comisia de predare-primire și a solicitat acordarea accesului pentru a începe evacuarea bunurilor. Suplimentar am solicitat stabilirea unui grafic de evacuare. Pe 26 februarie 2025, în cadrul unei discuții bilaterale, administrația aeroportului a contestat chiar dreptul „Aerofood” de a evacua bunurile proprii, deși această obligație și procedură erau clar stabilite prin notificarea din 7 februarie. Cu toate acestea, părțile au convenit ca până la sfârșitul zilei de 26 februarie, AIC să desemneze propriii reprezentanți în comisie și să rezolve problema accesului. Din păcate, acest angajament nu a fost respectat, iar pe 27 februarie 2025, în lipsa oricărui răspuns oficial, reprezentantul legal al „AEROFOOD” s-a prezentat personal la sediul Aeroportului Internațional Chișinău pentru a cere respectarea celor convenite. Nici de această dată administrația aeroportului nu a dat curs solicitării, continuând să împiedice abuziv și nejustificat procesul de evacuare”, se arată în comunicatul transmis presei.

Compania îi acuză pe directorul interimar al AIC, Sergiu Spoială, și pe directorul APP, Roman Cojuhari, de faptul că manipulează opinia publică atunci când afirmă că „valorificarea spațiilor depinde de comportamentul agentului economic”. De asemenea, ei cer conducerii Aeroportului Internațional Chișinău „să înceteze aceste abuzuri și să respecte cadrul legal”, asigurând accesul comisiei și desfășurarea în condiții legale a procedurii de evacuare. Întârzierea nejustificată a acestui proces riscă să afecteze nu doar activitatea comercială, ci și confortul pasagerilor — care pentru noi au fost și rămân o prioritate, mai spun reprezentanții companiei.

„În realitate, tocmai administrația aeroportului este cea care încalcă legea, împiedicând evacuarea bunurilor și încălcând dreptul de proprietate al companiei. Reiterăm că „AEROFOOD” va continua să deservească pasagerii până la data de 28 februarie 2025, conform notificării primite și deciziei unilaterale și nejustificate impuse de administrația aeroportului. Compania „AEROFOOD” și-a desfășurat activitatea în conformitate cu legislația în vigoare, respectând toate obligațiile contractuale și oferind servicii de calitate pasagerilor. Totodată, am realizat investiții majore în modernizarea spațiilor de tip „Food & Beverage”, contribuind activ la îmbunătățirea experienței pasagerilor. Ne cerem scuze față de pasagerii noștri fideli pentru situația creată, una care nu este generată de compania „AEROFOOD”, ci de deciziile unilaterale și abuzive ale administrației aeroportului”, se mai arată în comunicat.

Între timp, s-a aflat de ce conducerea Aeroportului Internațional Chișinău a refuzat oferta de un milion de euro pe an de la compania „Aerofood”. Directorul Agenției Proprietății Publice și directorul interimar al AIC au spus că aerogara poate câștiga mai mult decât suma propusă de firmă.

Realitatea Live

18 Dec. 2025, 15:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Dec. 2025, 15:59 // Actual //  Grîu Tatiana

Uliana Bădărău a fost numită în funcția de membru al Curții de Conturi, pentru un termen de cinci ani, după ce Parlamentul a votat un proiect de hotărâre în acest sens cu susținerea a 58 de deputați. După adoptarea deciziei, aceasta a depus jurământul în plenul Legislativului.

Candidatura Ulianei Bădărău a fost înaintată de președinta Curții de Conturi, Tatiana Șevciuc, în urma desfășurării unui concurs public. În același timp, proiectul de hotărâre prevede încetarea mandatului lui Eduard Moroșan, al cărui termen de exercitare a funcției de membru al Curții de Conturi a expirat.

Uliana Bădărău este licențiată și are studii de master în drept. De-a lungul carierei, aceasta a acumulat o experiență profesională extinsă în sectorul public, activând anterior în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Ministerului Economiei.

Conform legislației în vigoare, membrii Curții de Conturi sunt numiți de Parlament, la propunerea președintelui instituției, pentru un mandat de cinci ani. Selectarea acestora are loc în baza unui concurs public, iar numirea se face cu votul majorității deputaților aleși.

Curtea de Conturi este condusă de Tatiana Șevciuc, în calitate de președintă, și are în componență șase membri: Sergiu Știrbu, Alexandru Munteanu, Natalia Trofim, Nina Onofrei, Maria Tabacari și nou-numita membră, Uliana Bădărău.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII