MIA Plăți Instant pentru afaceri – soluția digitală care reduce costurile și accelerează încasările

24 Iun. 2025, 11:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
24 Iun. 2025, 11:17 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Afaceri din tot mai multe domenii, de la vânzări cu amănuntul și prestări de servicii clasice, în mediul offline și până la magazine electronice, încep să adopte o soluție digitală inovativă care promite să transforme experiența clienților și modul în care se efectuează plățile. E vorba despre MIA – Plăți Instant, un sistem creat de Banca Națională a Moldovei, care permite încasări rapide și sigure prin scanare de QR cod, buton sau link de plată și chiar expediere de solicitări de plată direct către client prin aplicația sa financiară.

Oricine are cel puțin un cont de plată în Moldova – poate plăti cu MIA. Clientul plătește folosind aplicația instituției financiare unde se deservește. Nu este nevoie să descarce și să instaleze ceva în plus, doar scanează codul QR cu camera telefonului, apoi verifică și confirmă plata.

Folosind MIA orice afacere are de câștigat deoarece comisionul de acceptare a acestor plăți este foarte mic, aproape de 2 ori mai mic decât comisionul mediu plătit pentru alte mijloace de acceptare. Cu o limită maximă la comision de numai 0.8%, “afacerile moldovenești pot respira mai ușor” – împărtășește  patronul unei afaceri locale. Și nici echipamente suplimentare nu sunt necesare, deci nici costuri de mentenanță nu sunt.

În acest context, una dintre cele mai cunoscute brutării din țară a devenit printre primele afaceri locale din sectorul alimentar care a integrat cu succes plățile MIA în magazinul său online. Soluția tehnică a fost oferită rapid, iar primele tranzacții au avut loc chiar de Paști – o perioadă aglomerată, în care eficiența operațională este esențială.

„Am integrat soluția de plăți prin MIA în site-ul nostru și ne-a venit ca o mănușă”, declară administratorul brutăriei.

Potrivit lui, aproximativ 20% dintre comenzile online din perioada respectivă au fost achitate prin MIA. Clienții au reacționat pozitiv, fiind surprinși de ușurința cu care au putut efectua plata – fără să introducă nici un fel de date. Administratorul spune că a fost impresionat de rapiditatea cu care clienții lor au început să folosească noua modalitate de plată și de simplitatea procesului de confirmare a comenzilor.

În plus, banii ajung în contul companiei în doar câteva secunde, ceea ce nu mai e posibil  cu niciun alt mijloc de acceptare plăți. Asta îmbunătățește considerabil rotația fluxurilor financiare și ajută afacerea să fie mai eficientă.

„Pentru noi a fost foarte ușor să urmărim – banii se vedeau în cont instant, confirmarea o dădeam imediat. Astfel am redus durata procesului și am crescut satisfacția clientului”, a adăugat conducătorul afacerii.

Încurajată de succesul înregistrat online, brutăria intenționează acum să extindă utilizarea MIA și în locațiile offline – în magazinul propriu, la târguri și expoziții, unde este nevoie de mobilitate și încasări ușoare. Acceptând plăți cu MIA, ei vor reduce plățile în numerar, costurile de încasare și riscurile operaționale.

Prin asemenea inițiative, Moldova face un pas important spre modernizarea infrastructurii financiare, iar MIA se conturează ca o alternativă viabilă și eficientă pentru digitalizarea plăților la scară națională. Orice afacere interesată de optimizarea costurilor și oferirea unei experiențe moderne clienților poate adopta această soluție, cu o implementare rapidă și sprijin din partea sectorului fintech.

Pentru mulți antreprenori, MIA nu este doar o inovație, ci o oportunitate reală de a-și pune #afacereaînmișcare.

Accesați site-ul mia.bnm.md/business pentru mai multe detalii sau cereți o consultație la oricare din instituțiile financiare ce oferă acest serviciu (toată lista aici).

Afaceri în mișcare cu MIA Plăți Instant.

23 Mai 2026, 10:37
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
23 Mai 2026, 10:37 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Companiile din industria criptomonedelor accelerează pregătirile pentru un risc care până recent era considerat o amenințare îndepărtată. Este vorba de apariția computerelor cuantice capabile să spargă sistemele actuale de securitate și să compromită blockchain-uri precum Bitcoin.

Potrivit unei analize publicate de Financial Times, marile companii din domeniu încep să investească în așa-numita criptografie „post-cuantică”, pe fondul estimărilor potrivit cărora primele computere cuantice cu aplicații practice ar putea apărea până în anul 2030.

„Amenințarea a trecut de la teoretică la credibilă”, a declarat Ayo Akinyele, șeful departamentului de inginerie de la RippleX, divizia blockchain a companiei ripple.com.

Riscul este considerat deosebit de mare pentru criptomonede, deoarece fondurile furate din blockchain sunt dificil de recuperat și pot fi transferate anonim. Vulnerabilitatea este legată de structura portofelelor digitale: fiecare utilizator deține o cheie publică și una privată, iar calculatoarele cuantice ar putea, teoretic, să decripteze aceste chei și să ofere atacatorilor acces la fonduri.

Mai multe companii au început deja să pregătească măsuri de protecție. Printre acestea se numără ripple.com, ethereum.org și circle.com, care dezvoltă soluții de securitate și portofele rezistente la atacuri cuantice.
Analiștii estimează însă că transformarea va necesita timp și investiții masive. Gautam Chhugani, analist pentru active digitale la Bernstein, consideră că industria va avea nevoie de trei până la cinci ani și investiții de „câteva miliarde, dacă nu sute de miliarde de dolari” pentru a se adapta.
Îngrijorările au crescut și după ce cercetători ai google.com. au publicat un studiu care sugerează că sistemele criptografice ar putea fi sparte cu mai puține resurse decât se credea anterior.

Cu toate acestea, nu toți specialiștii cred că pericolul este iminent. Unii experți susțin că obstacolele tehnologice sunt încă uriașe și că vulnerabilitățile legate de inteligența artificială reprezintă un risc mai apropiat și mai periculos pentru industrie.

Cea mai mare provocare rămâne însă Bitcoin, considerat cel mai descentralizat blockchain din lume. Liderii din industrie avertizează că protejarea sa va necesita o coordonare fără precedent între dezvoltatori și comunitate, iar până în prezent nu există o soluție comună clară.