Televiziunea apropiată de „țarul armelor” din Rusia a început să emită în Mali

08 Iul. 2025, 17:09
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Iul. 2025, 17:09 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Televiziunea RTVI, asociată cu influentul șef al complexului militar-industrial rus „Rosteh”, Serghei Cemezov, a lansat oficial transmisiunile în Mali prin rețeaua principalului operator local, Malivision. Canalul a fost inclus în pachetul de bază al televiziunii digitale terestre (DTT), cu un potențial de audiență estimat la 3 milioane de telespectatori.

Directorul global de distribuție RTVI, Andrei Popov, a declarat că extinderea în Mali întărește poziția postului în Africa și deschide noi oportunități de creștere: „Plănuim extinderea colaborării cu operatori locali din regiune.” CEO-ul grupului media, Dmitri Surianinov, a adăugat că RTVI este prezent, din 2022, în 64 de țări și teritorii africane, cu programe destinate publicului vorbitor de limbă rusă.

RTVI este considerat un canal cu legături strânse cu Serghei Cemezov, directorul general al „Rosteh”, cel mai mare producător de armament din Rusia și vechi prieten al președintelui Vladimir Putin, cu care a împărțit apartamentul și serviciul în perioada sovietică la Dresda, în cadrul KGB.

Deși oficial postul a fost relansat în 2017 cu sprijinul unor investitori independenți, jurnaliștii de la Proiect au documentat implicarea directă sau indirectă a lui Cemezov prin intermediul unor persoane și companii paravan, precum Brenrose Limited – o firmă britanică condusă de angajați din structurile „Rosteh”.

Oficial, actualul proprietar RTVI este Mikael Israyelian, un restaurator american de origine armeană, fără experiență anterioară în media sau afaceri în Rusia. Surse apropiate susțin că acesta ar fi acționat „în numele altcuiva”.

Un fost oficial rus, apropiat de Cemezov, a declarat pentru Proiect că postul RTVI a fost tolerat de Kremlin ca o „vitrină liberală”, menită să ofere iluzia libertății presei. „Dar în esență, Cemezov rămâne un om al serviciilor, fiecare pas îl coordonează cu Putin”, a afirmat acesta. „Rosteh” a negat oficial orice implicare în activitatea RTVI.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.