VIDEO Cum pot alegătorii să-și declare noul loc de ședere

28 Iul. 2025, 13:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Iul. 2025, 13:53 // Actual //  bani.md

Cetățenii Republicii Moldova care pe 28 septembrie curent vor merge la urne pentru a-și exercita dreptul la vot, însă în ultima perioadă și-au schimbat locul de trai, trebuie să-și declare noul loc de ședere. Unde? La pretura de sector sau la primăria localității unde locuiești.

Prin această procedură, alegătorul va fi înscris în lista electorală, corespunzător locului șederii, cu mențiunea „Declarația de ședere” la rubrica „Notă”. Concomitent, alegătorul va fi radiat automat din lista electorală unde acesta își are domiciliul sau reședința temporar valabilă.

 

La depunerea declarației menționate, cetățeanul cu drept de vot va prezenta actul de identitate pentru confirmare. Persoana responsabilă de la pretură sau primărie va face mențiunile necesare în Registrul de Stat al Alegătorilor și va elibera o recipisă privind confirmarea faptului declarării locului nou de ședere.

Termenul de depunere a declarațiilor este de cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, adică 3 septembrie 2025, inclusiv.

Declarațiile depuse pentru alegerile anterioare nu sunt valabile.

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.