Grâul salvează imaginea agriculturii, dar porumbul a crăpat sub soare – bilanțul Catlabuga

30 Iul. 2025, 12:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Iul. 2025, 12:10 // Actual //  Ursu Victor

În pofida secetei care a afectat unele regiuni ale Republicii Moldova, ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, susține că situația agricolă generală este bună, iar recoltele la culturile din grupa I sunt comparabile, în unele cazuri, chiar și cu anul trecut.

„În urma discuțiilor de ieri, s-a constatat că, la nivel național, situația este per ansamblu una favorabilă. La culturile de toamnă avem câmpuri cu recolte bune și foarte bune. De exemplu, la grâu, vorbim de producții care pornesc de la 2–6 tone și chiar peste, ceea ce este comparabil cu anul trecut”, a declarat ministra.

Potrivit Lidmilei Catlabuga, rezultate bune au fost înregistrate și la orz, mazăre și grâu dur, toate făcând parte din grupa I de culturi. În schimb, grupa a doua, care include porumbul și floarea-soarelui, este mai afectată de secetă, în special în regiunile din sudul țării.

Totuși, precipitațiile recente au adus „o gură de speranță” agricultorilor, a menționat ministra. Ea a precizat că în raioanele de nord și în centrul țării, starea culturilor este bună și foarte bună, datorită condițiilor meteorologice mai favorabile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

22 Iul. 2026, 14:07
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Iul. 2026, 14:07 // Actual //  Grîu Tatiana

Consumatorii casnici ar putea achita 20,30 lei, cu TVA, pentru un metru cub de gaze naturale, potrivit proiectului de hotărâre, publicat de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Tariful este mai mic decât cel solicitat de compania de stat Energocom, care a cerut un preț de 20,93 lei/m³, cu TVA.

În prezent, populația plătește 14,42 lei pentru un metru cub de gaze, astfel că tariful propus de ANRE ar însemna o majorare de aproximativ 5,88 lei/m³.

Proiectul stabilește tarife reglementate și pentru celelalte categorii de consumatori, în funcție de nivelul de presiune al rețelei la care sunt conectați. Astfel, prețul ar urma să fie de 14,29 lei/m³ cu TVA la intrarea în rețelele de transport, 14,93 lei/m³ cu TVA la ieșirea din rețelele de transport, 15,36 lei/m³ cu TVA la ieșirea din rețelele de distribuție de înaltă presiune, 16,51 lei/m³ cu TVA la ieșirea din rețelele de distribuție de medie presiune și 20,30 lei/m³ cu TVA la ieșirea din rețelele de distribuție de joasă presiune, tarif aplicat consumatorilor casnici.

Potrivit calculelor ANRE, noul tarif este determinat în principal de creșterea costului de achiziție a gazelor naturale, estimat la aproape 598,5 euro pentru 1 000 de metri cubi. La acesta se adaugă cheltuielile pentru transportul și distribuția gazelor, costurile de furnizare, inclusiv cele aferente serviciilor de facturare și deservire a consumatorilor, precum și rentabilitatea reglementată a furnizorului.

În același timp, ANRE a inclus în calcul și un deficit tarifar acumulat în perioada ianuarie–iulie 2026, de aproape 93,8 milioane de lei, care trebuie recuperat în următoarele luni. Totodată, autoritatea a ținut cont și de un excedent tarifar de 17,6 milioane de lei rămas la sfârșitul anului 2025, sumă care reduce parțial impactul majorării.

Proiectul a fost elaborat în baza cererii depuse de Energocom la 15 iulie și urmează să fie examinat de Consiliul de administrație al ANRE. Decizia va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.