Gigantul TikTok a făcut miliarde de dolari pe timp de pandemie. În 2020 și-a dublat veniturile față de 2019

21 Iun. 2021, 15:10
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
21 Iun. 2021, 15:10 // Bani și Afaceri //  MD Bani

TikTok e o platformă-gigant care a reușit să crească spectaculos în 2020, an marcat de pandemie. A făcut miliarde de pe urma tinerilor și nu numai care au popularizat rețeaua de socializare.

TikTok e companie-gigant deținută de ByteDance, iar succesul enorm pe care-l are îi aduce miliarde. În 2020, an marcat de pandemie, creșterea pe partea de venituri a fost uriașă: 111%. Practic, compania și-a dublat veniturile obținute în 2019.

Astfel, în 2020 veniturile totale ale companiei au urcat la la 34,3 miliarde de dolari.
La rândul său, ByteDance – compania-mamă – a înregistrat o creștere a profitului brut anual cu 93%, până la 19 miliarde de dolari, deși a înregistrat o pierdere netă de 45 miliarde de dolari în aceeași perioadă. Pierderea netă a fost atribuită unei ajustări contabile unice și nu este legată de operațiunile companiei.
Nota internă a arătat, de asemenea, că ByteDance avea aproximativ 1,9 miliarde de utilizatori lunari activi pe toate platformele sale începând cu decembrie anul trecut. Se apropie vertiginos de ce are Facebook în portofoliu și asta nu-i deloc o veste bună pentru Mark Zuckerberg. Un purtător de cuvânt al ByteDance a confirmat cifrele pentru BBC.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.