FIA a lansat Cartea Albă 2025: opt domenii de reformă pentru accelerarea integrării europene

04 Dec. 2025, 16:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Dec. 2025, 16:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Asociația Investitorilor Străini din Republica Moldova (FIA) a prezentat cea de-a noua ediție a Cărții Albe 2025 – document strategic considerat principalul instrument de dialog dintre mediul de afaceri și autorități. Publicația apare în contextul noului statut al Republicii Moldova de țară candidată la Uniunea Europeană și pune pe masă o agendă amplă de reforme menite să îmbunătățească mediul economic și să accelereze convergența europeană.

Cartea Albă este aliniată cu documentele guvernamentale care structurează parcursul de aderare – Agenda de Reforme aferentă Planului de Creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027 și Programul Național de Aderare 2025–2029. Experții au evaluat nivelul de compatibilitate la circa 85–90%, ceea ce, potrivit FIA, confirmă rolul organizației ca partener strategic al Guvernului în procesul de integrare.

„Interesul nostru comun, ca investitori, este foarte clar: reguli de joc transparente, stabile și previzibile. Cartea Albă 2025 reflectă nu doar provocările de astăzi, ci și viziunea noastră comună asupra modului în care Moldova poate deveni mai competitivă, mai durabilă și mai atractivă pentru investiții pe termen lung. Ne așteptăm ca acest document și dialogul care va urma cu autoritățile statului să devină baza unei noi etape de cooperare pentru îmbunătățirea mediului de afaceri în Republica Moldova”, a declarat Alphan Akpece, președintele FIA și Director General – Efes Vitanta Moldova Brewery.

Ediția din acest an propune opt capitole de reformă, fiecare acoperind un domeniu strategic. Investitorii solicită continuarea reformei justiției și consolidarea statului de drept, un sistem fiscal previzibil și digitalizat, ajustări pe piața muncii și legarea educației de necesitățile economiei, modernizarea cadrului concurențial, politici pentru tranziția verde, măsuri pentru accelerarea transformării digitale și competitivității telecomunicațiilor, reforme în agricultură și regimul funciar, precum și consolidarea sistemului financiar.

Documentul include recomandări pentru dezvoltarea competențelor digitale, extinderea învățământului dual, simplificarea reglementărilor, stimularea investițiilor în energie regenerabilă, trecerea etapizată la 5G, digitalizarea cadastrului, transparența tranzacțiilor funciare și accelerarea inovațiilor fintech. Scopul general este crearea unui cadru predictibil, comparabil cu standardele europene, care să favorizeze investițiile și creșterea economică.

Cartea Albă este elaborată anual din 2005, iar peste 80% dintre recomandările sale sunt preluate de autorități, potrivit FIA. Ediția 2025 continuă această tradiție și reflectă angajamentul investitorilor străini de a susține transformarea economică a Republicii Moldova prin reforme consecvente, instituții puternice și dialog deschis.

FIA reunește 24 de companii din 14 țări, cu investiții cumulate de peste 2,6 miliarde de euro și peste 20 000 de angajați în sectoare, precum agricultură, vinificație, telecomunicații, IT, sănătate, industrie petrolieră, produse farmaceutice și sector bancar.

20 Iun. 2026, 11:14
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Iun. 2026, 11:14 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Indicatorii monetari ai Republicii Moldova au continuat să avanseze în luna mai 2026, pe fondul creșterii depozitelor bancare și al extinderii creditării economiei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM).

Astfel, baza monetară a ajuns la 84,17 miliarde de lei, în creștere cu 0,5% față de luna aprilie. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, avansul a fost de 7,2%, ceea ce înseamnă o majorare de peste 5,6 miliarde de lei.

Masa monetară în sens larg (M3), principalul indicator al lichidității din economie, a atins 198,2 miliarde de lei, înregistrând o creștere lunară de 1,4% și una anuală de 13,5%. Față de mai 2025, în economie circulă cu peste 23,5 miliarde de lei mai mulți bani.

Soldul depozitelor bancare a urcat la 145,67 miliarde de lei, cu 1,6% peste nivelul din aprilie și cu 13,2% mai mult comparativ cu anul precedent. Creșterea a fost susținută atât de depozitele în moneda națională, care au ajuns la 97,9 miliarde de lei, cât și de cele în valută, care au totalizat 47,8 miliarde de lei.

Datele BNM arată că depozitele la vedere în lei moldovenești reprezintă cea mai mare componentă a masei monetare, cu o pondere de 29,2%, urmate de banii aflați în circulație, care dețin 26,5% din total.

În același timp, soldul cererilor față de economie – indicator ce reflectă finanțarea acordată sectorului privat și altor participanți din economie – a crescut la 114,1 miliarde de lei, cu 1,9% față de luna precedentă și cu 24% comparativ cu mai 2025.

Creditele și alte cereri în moneda națională au însumat 87,27 miliarde de lei, în timp ce finanțările în valută au ajuns la echivalentul a 26,83 miliarde de lei. Exprimate în euro, cererile față de economie în valută au totalizat 1,334 miliarde euro, în creștere cu 2,2% față de aprilie.

Potrivit BNM, cele mai mari volume de credite sunt concentrate în sectorul companiilor private nefinanciare, care au contractat finanțări de aproape 56 miliarde de lei, echivalentul a aproape jumătate din totalul cererilor față de economie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!