Ungurii vor o bucată din imperiul Lukoil scos la vânzare după sancțiunile SUA

04 Dec. 2025, 16:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Dec. 2025, 16:11 // Actual //  Ursu Victor

Grupul energetic maghiar MOL este interesat să cumpere activele internaționale ale gigantului petrolier rus Lukoil, aflat sub sancțiuni americane, au declarat pentru REUTERS trei surse familiare cu negocierile. Compania se alătură astfel listei tot mai lungi de potențiali cumpărători care încearcă să preia activele pe care Lukoil este obligată să le vândă până la termenul-limită impus de Washington, 13 decembrie.

Statele Unite au introdus sancțiuni împotriva celui mai mare producător privat de petrol din Rusia în luna octombrie, în încercarea de a crește presiunea asupra Moscovei pentru a opri războiul din Ucraina. Ca urmare, Lukoil a anunțat că își va ceda activele din afara Rusiei și poartă discuții cu Exxon Mobil, Chevron, dar și cu investitori din Orientul Mijlociu, după ce SUA au respins oferta traderului elvețian Gunvor.

Divizia internațională a Lukoil, cu sediul la Viena, deține rafinării în mai multe state europene, participații în zăcăminte petroliere din Kazahstan, Uzbekistan, Irak și Mexic, precum și sute de stații de alimentare la nivel global. Potrivit uneia dintre surse, MOL este interesată atât de rafinăriile și benzinăriile Lukoil din Europa, cât și de participațiile în proiectele de extracție din Kazahstan și Azerbaidjan.

Sursele au solicitat anonimatul din cauza sensibilității discuțiilor. Departamentul Trezoreriei SUA a refuzat să comenteze, iar MOL și Casa Albă nu au oferit reacții imediate.

Una dintre surse afirmă că premierul ungar Viktor Orbán, un aliat apropiat al președintelui american Donald Trump, a discutat planurile MOL în cadrul întâlnirii pe care cei doi lideri au avut-o în noiembrie. Vizita i-a adus Ungariei o derogare de un an de la sancțiunile americane, permițându-i să continue importurile de petrol și gaz rusesc.

Ungaria rămâne puternic dependentă de energia rusească, iar Orbán, aflat la putere de 15 ani, încearcă să mențină relații bune atât cu Moscova, cât și cu Washingtonul. MOL urmărește, de asemenea, preluarea companiei petroliere sârbe NIS, controlată de Rusia și aflată la rândul ei sub sancțiuni americane.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Nov. 2026, 15:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Nov. 2026, 15:27 // Actual //  Grîu Tatiana

Bunurile provenite din activitățile grupărilor criminale ar putea fi confiscate chiar dacă dosarul în care au fost descoperite s-a încheiat fără o condamnare. Un proiect al Ministerului Justiției introduce „confiscarea autonomă”, o procedură prin care procurorul va putea cere separat instanței să decidă ce se întâmplă cu aceste bunuri, inclusiv după o achitare definitivă sau după încetarea urmăririi penale.

Măsura ar putea fi aplicată dacă procurorul prezintă probe că bunurile provin din activitățile unui grup criminal organizat sau ale unei organizații criminale, că aceste activități pot genera câștiguri mari și că formele de confiscare specială sau extinsă nu pot fi folosite. Procurorul va trebui să demonstreze proveniența infracțională a bunurilor, fără să fie obligat să identifice fiecare infracțiune din care acestea provin.

Judecătorii vor putea lua în calcul diferența semnificativă dintre valoarea bunurilor și veniturile legale ale persoanei care le deține, lipsa unei surse legale plauzibile, dar și legăturile cu persoane asociate unei grupări criminale, dacă acestea pot explica modul în care au fost obținute bunurile.

Proiectul stabilește și o limită de timp. Măsura ar putea viza bunurile dobândite în decurs de cinci ani dinaintea faptei investigate, precum și pe cele dobândite ulterior, până când procurorul sesizează instanța. Pentru fapta în dosarul căreia au fost identificate bunurile, legea trebuie să prevadă o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare.

Procurorul ar putea solicita confiscarea și după suspendarea urmăririi penale în cazurile prevăzute de proiect. După suspendarea sau încetarea urmăririi penale, acesta va putea cere Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale să continue verificările financiare pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile pentru confiscare.

Instanța ar urma să examineze cererea în cel mult trei luni și va putea pune bunurile sub sechestru pe durata procedurii. Proprietarii și celelalte persoane ale căror drepturi pot fi afectate vor avea dreptul la avocat, la consultarea dosarului, la audiere și la contestarea hotărârii. Bunurile deținute de terți de bună-credință sunt exceptate de la confiscarea autonomă.