Gaz mai ieftin? Energocom a depus cererea, dar Taran zice că ANRE era deja acasă

29 Ian. 2026, 23:43
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Ian. 2026, 23:43 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, moderatorul Vitalie Călugăreanu i-a spus directorului ANRE, Alexei Taran, că are o veste bună: în seara respectivă, la ora 18:00, Energocom ar fi depus cererea privind revizuirea tarifelor la gazele naturale.

Reacția directorului ANRE a fost una rezervată. Alexei Taran a subliniat că este important unde și când a fost depus documentul, întrucât la acea oră agenția nu mai activa. „Am înțeles, dar este important unde a depus-o, pentru că agenția era închisă”, a declarat acesta în direct.

Moderatorul a precizat că informația i-a fost comunicată de Alexandr Slusari, membrul Consiliului Energocom, iar Taran a concluzionat că, în aceste condiții, cererea va ajunge oficial în cancelaria ANRE abia a doua zi. „Cred că o să intre la noi mâine, pentru că la acea oră agenția era închisă”, a spus directorul ANRE.

Experții declarau anterior că reducerea tarifului la metan pentru consumatorii casnici ar putea fi de 1,50-1,80 lei la metrul cum.

În prezent tariful este de 16,74 lei metrul cub.

24 Sept. 2026, 15:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 15:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Sancționarea grupului petrolier rus Lukoil și interzicerea activității companiei în domenii considerate strategice pentru securitatea statului au schimbat semnificativ piața achizițiilor publice de carburanți din Republica Moldova. Mai multe companii și-au dublat sau chiar triplat în 2026 valoarea contractelor obținute de la instituțiile statului, arată o analiză realizată de Ziarul de Gardă.

În 2025, „Lukoil-Moldova” obținuse contracte publice de aproximativ 268 de milioane de lei, de trei ori mai mult decât celelalte mari rețele de benzinării luate împreună. În primele opt luni din 2026, compania nu a mai semnat niciun contract cu statul.

Principalul beneficiar al redistribuirii pieței este „Avante”, care a ajuns pe primul loc cu un singur contract de 146 de milioane de lei, încheiat cu Î.M. „Parcul Urban de Autobuze”. În 2025, compania avea contracte publice de doar 658 de mii de lei.

O creștere puternică a înregistrat și „Vento”. În primele opt luni din 2026, compania a acumulat contracte cu instituțiile statului de peste 130 de milioane de lei, față de circa 53 de milioane de lei în întreg anul 2025. Printre cei mai mari clienți se numără Inspectoratul General al Poliției, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal.

„Petrom-Moldova” și-a dublat, la rândul său, valoarea contractelor publice, de la circa 22 de milioane de lei în 2025 la peste 46 de milioane de lei în primele opt luni din 2026.

Și „Rompetrol-Moldova”, care înainte de 2025 aproape că dispăruse de pe piața achizițiilor publice, a revenit în forță. Până în septembrie 2026, compania a semnat contracte de circa 41 de milioane de lei. Separat, „Rompetrol Rafinare” SA a obținut două contracte uriașe pentru livrarea combustibilului Jet A1 Aeroportului Internațional Chișinău, în valoare de 563 de milioane și, respectiv, circa 700 de milioane de lei.

Pe piață au avansat și jucători mai mici. „Now Oil Retail” și-a triplat valoarea contractelor publice, până la aproape 18 milioane de lei, iar „Bemol” a revenit la achizițiile statului după mai mulți ani de absență, semnând în 2026 nouă contracte de aproape 4 milioane de lei.

Schimbarea vine după ce, în decembrie 2025, autoritățile au interzis Lukoil să activeze în domenii de interes strategic cu beneficiarii și fondatorii existenți, iar activele companiei de la Aeroportul Internațional Chișinău au revenit ulterior în proprietatea statului.