Dezmăț la Strășeni! Impozite de până la 300% pentru case „neîngrijite”. Localnicii cer anularea deciziei

06 Apr. 2026, 15:46
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
06 Apr. 2026, 15:46 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Un regulament aprobat de Consiliul municipal Strășeni pe 26 martie 2026 a stârnit nemulțumiri în rândul locuitorilor. Decizia prevede majorarea impozitului pe bunurile imobile de până la 300% pentru proprietățile considerate „neîngrijite”.

Potrivit documentelor consultate de redacție, autoritățile locale au aprobat criterii clare pentru identificarea clădirilor și terenurilor neîngrijite din intravilan, precum și a terenurilor agricole lăsate nelucrate timp de doi ani consecutivi. Proprietățile încadrate în această categorie vor fi supuse unor majorări de taxe, iar decizia urmează a fi aplicată individual pentru fiecare caz.

Regulamentul prevede că o comisie specială, formată din reprezentanți ai Primăriei și ai serviciilor locale, va efectua controale în teren, va documenta starea imobilelor și va notifica proprietarii. Aceștia vor avea la dispoziție un termen pentru a remedia situația, în caz contrar urmează să fie aplicate sancțiuni fiscale majorate.

În paralel, pentru terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi, impozitul ar putea fi majorat cu până la 300%, începând cu al treilea an.

Un locuitor al orașului, care a expediat documentele redacției, susține că decizia a fost adoptată fără transparență și a generat reacții negative în comunitate.

„Oamenii sunt nemulțumiți și cer anularea acestui proiect. În ziua în care a fost votat, ședința nu a fost transmisă live, cum se întâmpla de obicei”, afirmă acesta.

Potrivit sesizării, criteriile de încadrare a unei locuințe ca fiind „neîngrijită” ar include situații precum lipsa acoperișului, deteriorarea fațadei, absența geamurilor sau a gardului, dar și degradarea vizibilă a clădirii.

Regulamentul mai prevede că proprietarii pot contesta decizia în termen de 30 de zile, conform Codului administrativ.

Deocamdată, autoritățile locale nu au comentat public reacțiile apărute, însă documentul indică faptul că măsura urmărește îmbunătățirea aspectului urban și asigurarea întreținerii corespunzătoare a imobilelor din municipiu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Sept. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) a sancționat compania de creditare nebancară O.C.N. „Flex Financial” S.R.L. cu o amendă de 1 442 912 lei, după ce în cadrul controalelor au fost depistate mai multe încălcări ale legislației.

Decizia a fost adoptată de Comitetul executiv al BNM la 26 august, iar amenda reprezintă 4,47% din veniturile operaționale ale companiei înregistrate în anul 2025.

Potrivit BNM, încălcările constatate vizează cerințele privind creditarea responsabilă, raportarea informațiilor către birourile istoriilor de credit, respectarea actelor normative interne, asigurarea transparenței activității, cerințele de raportare și regulile privind clasificarea creditelor.

Înființată în Moldova în octombrie 2022, Flex Financial a intrat efectiv pe piață în aprilie 2023, când și-a deschis primele puncte de lucru la Chișinău și Bălți. Compania este parte a unui grup financiar internațional axat pe creditele de consum, cu operațiuni în șase state europene: România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Spania și Moldova. Pe piața românească, grupul este cunoscut prin brandul FlexCredit, aceeași marcă fiind utilizată și în Moldova.