Noi prețuri la pompă: motorina scade sub 27 de lei, benzina pierde 16 bani

16 Iun. 2026, 11:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Iun. 2026, 11:50 // Actual //  Grîu Tatiana

Motorina a coborât sub pragul de 27 de lei. Agenția Națională pentru Reglementare în Enegertică a anunțat pentru 17 iunie un preț maxim de comercializare de 26,90 lei/litru.

Prin urmare, prețul motorinei a scăzut cu 24 de bani față de ziua precedentă.

Și benzina standard de tip 95 se ieftinește, ajungând la 28,51 lei/litru, cu 16 bani mai puțin comparativ cu prețul stabilit anterior.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

16 Sept. 2026, 13:55
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
16 Sept. 2026, 13:55 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bitcoin a coborât sub pragul de 76 000 de dolari, după ce Senatul Statelor Unite a respins o etapă procedurală esențială pentru CLARITY Act, proiectul de lege care urmărea să introducă un cadru federal mai clar pentru piața criptomonedelor. Reacția investitorilor a dus la scăderi pe întreaga piață crypto.

Bitcoin a pierdut aproape 4% în ultimele 24 de ore, iar declinul s-a accentuat după votul din Senatul american. Și alte criptomonede importante au fost afectate. Tokenul HYPE, asociat platformei descentralizate Hyperliquid, a scăzut cu aproximativ 4%, în timp ce Ethereum, XRP, Solana și alte active digitale au înregistrat, de asemenea, pierderi.

Senatul SUA a respins pe 15 septembrie moțiunea procedurală care ar fi permis proiectului CLARITY Act, denumirea oficială Digital Asset Market Clarity Act, să avanseze către următoarea etapă. Inițiativa a primit 49 de voturi pentru și 50 împotrivă, în condițiile în care erau necesare cel puțin 60 de voturi pentru ca proiectul să poată continua.

Patru senatori republicani — Jerry Moran, Susan Collins, Josh Hawley și Thom Tillis — s-au alăturat democraților care au votat împotriva moțiunii. Senatorul democrat Chris Coons nu a participat la vot. Decizia a pus, cel puțin temporar, capăt negocierilor bipartizane desfășurate timp de mai bine de un an.

CLARITY Act urmărea să stabilească mai clar responsabilitățile autorităților americane în supravegherea activelor digitale și să delimiteze atribuțiile Securities and Exchange Commission (SEC) și Commodity Futures Trading Commission (CFTC). Proiectul, rezultat în urma unor negocieri de peste un an, a ajuns la un text de peste 600 de pagini și includea inclusiv prevederi referitoare la etica oficialilor federali și conflictele de interese legate de activele crypto.

În lipsa unei legi adoptate de Congres, reglementarea pieței criptomonedelor continuă să fie elaborată de autoritățile federale. SEC și CFTC lucrează la un cadru comun pentru clasificarea diferitelor tipuri de tokenuri, iar SEC pregătește reguli privind lansarea tokenurilor, custodia și platformele de tranzacționare.