Energocom a cumpărat peste 12 000 MWh de energie electrică pentru consumul din 3 august și îi îndeamnă pe moldoveni să economisească energia în orele de vârf, pe fondul caniculei și al volatilității piețelor regionale.
Compania a anunțat că pentru ziua de luni, 3 august, a achiziționat un volum total de 12 134 MWh de energie electrică, necesar pentru acoperirea consumului din Republica Moldova. Cea mai mare parte a energiei, 52,93%, provine din contracte bilaterale de import, în timp ce 28,03% este asigurată din surse regenerabile locale. Alte 17,93% au fost procurate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și BRM, iar 1,10% este furnizată de CET-uri.
Energocom avertizează că temperaturile ridicate prognozate pentru următoarele zile vor duce, cel mai probabil, la creșterea consumului de energie electrică, în special din cauza utilizării intensive a aparatelor de aer condiționat. Totodată, compania atrage atenția că piețele regionale de energie rămân volatile, iar disponibilitatea energiei electrice este influențată de evoluțiile din regiune.
În aceste condiții, cetățenii sunt îndemnați să folosească responsabil energia electrică și să evite, pe cât posibil, utilizarea aparatelor cu consum ridicat între orele 18:00 și 23:00. Electrocasnice precum mașinile de spălat, uscătoarele sau boilerele electrice pot fi folosite în timpul zilei, când consumul este mai redus, contribuind astfel la diminuarea presiunii asupra sistemului electroenergetic și la reducerea costurilor de achiziție.