România cumpără energie electrică din Ucraina prin Energocom, după oprirea unui reactor de la Cernavodă

03 Aug. 2026, 14:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Aug. 2026, 14:39 // Actual //  Grîu Tatiana

România a început să importe energie electrică din Ucraina prin intermediul companiei moldovenești Energocom, pentru a acoperi deficitul de producție apărut după oprirea Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă. Măsura vine în contextul stării de alertă energetică declarate pentru luna august și are scopul de a reduce impactul asupra pieței românești de energie.

Compania românească Nuclearelectrica a anunțat că energia achiziționată din Ucraina, cu sprijinul Energocom, va suplini temporar lipsa de producție cauzată de oprirea reactorului, care va rămâne deconectat până când nivelul Dunării va permite reluarea activității în condiții de siguranță.

Reprezentanții companiei au subliniat că această colaborare este posibilă datorită parteneriatului strategic dintre Nuclearelectrica și Energocom, consolidat prin Memorandumul de Înțelegere semnat în 2023. Potrivit acestora, sprijinul acordat acum de Energocom demonstrează caracterul reciproc al relațiilor dintre cele două companii și dintre România și Republica Moldova.

„Așa cum România și Nuclearelectrica au contribuit în trecut la securitatea energetică a Republicii Moldova, sprijinul oferit în prezent de Energocom reflectă importanța cooperării bazate pe solidaritate și încredere”, au transmis reprezentanții Nuclearelectrica.

Compania atrage atenția că seceta severă și nivelul extrem de scăzut al Dunării afectează producția de energie nu doar în România, ci în întreaga regiune, ceea ce face esențială existența unor parteneriate stabile între state pentru menținerea securității energetice.

Guvernul României a instituit stare de alertă energetică pentru întreaga lună august după ce debitele foarte reduse ale Dunării și ale râurilor au diminuat semnificativ producția de energie electrică. În aceste condiții, autoritățile au decis să mențină în funcțiune Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă și să majoreze importurile de energie pentru a asigura stabilitatea Sistemului Energetic Național.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.