Guvernul confirmă anunțul Kievului: CFM oferă o reducere de 50% pentru tranzitul ucrainean

12 Aug. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Aug. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova a încheiat cu Ucraina un acord privind reducerea cu 50% a tarifului pentru transportarea mărfurilor ucrainene pe segmentul feroviar care traversează teritoriul țării. Înțelegerea, prezentată drept avantajoasă economic pentru ambele state, se aplică retroactiv, începând cu 10 august, și va fi valabilă până la sfârșitul anului 2026, a anunțat într-o postare pe Telegram purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici.

Acordul a fost negociat de echipa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu autoritățile de la Kiev, sub supravegherea prim-miniștrilor celor două țări.

Ucraina intenționează să exporte și să transporte până la șase milioane de tone de mărfuri în anul agricol 2026, folosind mai multe rute regionale. Autoritățile de la Chișinău își propun să atragă aproximativ 10% din acest volum, motiv pentru care au acceptat înjumătățirea tarifului de tranzit prin Republica Moldova.

Guvernul susține că acordarea unor asemenea reduceri reprezintă o practică obișnuită atunci când sunt negociate volume mari de mărfuri.

Potrivit Executivului, chiar și cu tariful redus cu 50%, transporturile negociate ar urma să aducă venituri și profituri Căii Ferate din Moldova. Oportunitatea economică pentru întreprindere este estimată la câteva milioane de euro.

În paralel, autoritățile promit să majoreze capacitatea CFM, astfel încât operatorul feroviar să poată prelua o parte cât mai mare din fluxul de mărfuri ucrainene.

Totodată, începând cu 17 august, va fi modificată ruta trenului Kiev–Chișinău. Potrivit Guvernului, schimbarea va facilita transferul cetățenilor ucraineni către Aeroportul Internațional Chișinău.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2026, 13:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova ar putea pierde aproximativ 10 milioane de euro într-o singură zi dacă unul din cinci angajați și-ar opri lucrul. Estimarea apare într-o analiză Euronews realizată înaintea grevei generale din Spania, programată pentru 11 noiembrie.

Pentru a compara țările, produsul intern brut din 2025 a fost împărțit la 365 și calculat cât ar însemna 20% din producția medie a unei zile. Ponderea de 20% este ipoteza folosită pentru toate țările din analiză. În cazul unei greve reale, efectul ar depinde de sectoarele în care se oprește lucrul. Transportul, școlile și serviciile publice pot fi afectate mai puternic, în timp ce multe fabrici și birouri își pot continua activitatea.

Germania este prima în clasament, cu o pierdere estimată la 2 miliarde 482 de milioane de euro, urmată de Franța, cu 1 miliard 639 de milioane de euro, și Italia, cu 1 miliard 241 de milioane de euro. Spania ocupă locul al patrulea, cu 926 de milioane de euro, iar Turcia încheie topul cinci, cu 773 de milioane de euro. Urmează Țările de Jos, cu 641 de milioane de euro, Elveția, cu 507 milioane, Polonia, cu 506 milioane, Belgia, cu 351 de milioane, și Irlanda, cu 330 de milioane de euro. În România, costul estimat ar ajunge la 210 milioane de euro.

Republica Moldova se află spre finalul clasamentului în valoare absolută, la același nivel cu Macedonia de Nord. Dintre economiile incluse în comparație, doar Kosovo, cu 6 milioane de euro, și Muntenegru, cu 5 milioane de euro, au estimări mai mici.

O parte din activitatea întreruptă poate fi recuperată după grevă. Banca Franței a estimat că protestele împotriva reformei pensiilor au redus creșterea economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale în primul trimestru din 2023, iar reluarea activității a adăugat aproximativ tot atât în trimestrul următor. O livrare poate fi amânată, o consultație poate fi reprogramată, iar o fabrică poate adăuga un schimb. Totuși, greviștii pot pierde plata pentru ziua respectivă, statul poate rata încasări fiscale, iar un zbor anulat sau o cameră de hotel rămasă liberă poate însemna venituri pierdute definitiv.

Efectele se acumulează când grevele se repetă. Belgia a pierdut peste 1,35 milioane de zile de muncă în 2025, echivalentul a 313 zile la mia de angajați, depășind recordul din 1993. În același an, în Țările de Jos s-au pierdut aproape 60 000 de zile de muncă în urma a 23 de greve, iar în Germania, aproximativ 645 000. Datele preliminare ale Institutului Sindical European sugerează că 2025 a fost anul cu cea mai intensă activitate grevistă din UE de după 1991.