Călătoriile interraionale se ieftinesc ușor începând cu data de 14 august. Tariful-plafon provizoriu scade de la 1,12 lei la 1,11 lei pentru fiecare kilometru parcurs de un pasager, potrivit Agenției Naționale Transport Auto (ANTA).
De exemplu, pentru o călătorie Chișinău–Briceni, cu o distanță de aproximativ 250 de kilometri, tariful calculat la noul plafon ar fi de circa 277,5 lei. La tariful de 1,12 lei/km, aplicat săptămâna precedentă, aceeași călătorie a costat aproximativ 280 de lei. Astfel, diferența este de 2,5 lei pentru un drum.
Reducerea vine după ce prețul mediu al motorinei luat în calcul pentru perioada 7–13 august a coborât la 32,10 lei/litru, față de 32,63 lei/litru pentru perioada precedentă.
Tariful-plafon este unul provizoriu și se ajustează la fiecare șapte zile, în funcție de evoluția prețurilor la carburanți. ANTA precizează că modificările sunt făcute în baza metodologiei aprobate de Guvern.
