Țările care recunosc certificatele de vaccinare din Republica Moldova. Puteți călători fără test PCR

30 Iun. 2021, 18:36
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Iun. 2021, 18:36 // Actual //  MD Bani

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) informează că Turcia este cu care Republica Moldova a convenit în plan bilateral, prin schimb de note, recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare.

Astfel, cetățenii din Republica Moldova, vaccinați împotriva COVID-19 pot călători fără test PCR, prin prezentarea certificatului de vaccinare în Turcia, Ungaria, Ucraina și Georgia.

De asemenea, Bulgaria, Regatul Spaniei și Muntenegru au anunțat despre recunoașterea unilaterală a certificatelor de vaccinare eliberate de către autoritățile Republicii Moldova, care sunt conforme cu standardele Organizației Mondiale a Sănătății.

Informația actualizată privind condițiile de călătorie este reflectată în alertele săptămânale publicate pe pagina web a ministerului de externe la compartimentul „Călătorește în siguranță: MAEIE explică restricțiile de călătorie peste hotare”.

22 Sept. 2026, 14:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Sept. 2026, 14:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Locuitorii municipiului Bălți ar putea plăti aproape de două ori mai mult pentru energia termică consumată. S.A. „CET-Nord” a solicitat ANRE aprobarea unui tarif de 4 314 lei pentru o gigacalorie, față de 2 201 lei/Gcal, cât este în prezent.

Dacă solicitarea va fi aprobată integral, tariful va crește cu 2 113 lei pentru o gigacalorie, ceea ce reprezintă o majorare de aproximativ 96%.

Pentru energia electrică produsă, CET-Nord solicită un preț de 6,99 lei/kWh, față de 2,77 lei/kWh cât este în prezent, ceea ce ar însemna o creștere de circa 152%.

CET-Nord precizează că solicitarea de ajustare a tarifului a fost elaborată în baza rezultatelor efective ale activității întreprinderii din perioada ianuarie-septembrie 2026, precum și a estimărilor pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului.