Clădirile sunt cel mai mare consumator de energie din Republica Moldova, fiind responsabile pentru peste jumătate din consumul total de energie al țării, iar sectorul rezidențial are cea mai mare pondere. Datele au fost prezentate de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în contextul Forumului Asociațiilor de Locatari.
Potrivit PNUD, reducerea consumului din clădiri reprezintă una dintre cele mai importante oportunități pentru diminuarea facturilor populației și a dependenței energetice a Republicii Moldova.
Primele proiecte implementate în blocurile locative arată deja economii importante. În zece blocuri din Chișinău și Bălți, sistemele de încălzire au fost modernizate cu sprijinul PNUD, al Uniunii Europene și al partenerilor de dezvoltare.
De investiții beneficiază peste 750 de familii, iar în unele dintre clădirile modernizate facturile pentru încălzire s-au redus cu până la 30%, potrivit datelor prezentate de PNUD.
Intervențiile urmăresc inclusiv posibilitatea reglării mai eficiente a consumului de căldură la nivelul apartamentelor și reducerea pierderilor de energie, într-un fond locativ în mare parte construit în perioada sovietică și caracterizat printr-o eficiență energetică redusă.
În paralel, au fost efectuate audituri energetice pentru 50 de blocuri locative din Chișinău, Bălți, Strășeni, Ceadîr-Lunga, Drochia, Orhei, Soroca și Florești. Evaluările permit identificarea lucrărilor necesare și estimarea investițiilor care ar putea reduce consumul de energie al clădirilor.
Premierul Vasile Tofan declara recent pentru Bloomberg că importurile de energie ale țării reprezintă aproximativ 10% din PIB.
